Antena Meniu Search
x

Averea lui Elon Musk a crescut cu 11 miliarde de dolari în două zile, în toiul unui proces de fraudă. Cum a fost posibil

În timp ce Elon Musk trecea prin a doua zi de mărturii, la San Francisco, în procesul legat de tweetul său din 2018 privind privatizarea Tesla Inc., averea sa cunoştea cea mai mare creştere din ultimele două luni de zile, a raportat Bloomberg.

de Redactia Observator

la 24.01.2023, 15:30

Elon Musk
Averea lui Elon Musk a crescut enorm în 2 zile - Profimedia

De vineri, averea lui Musk a crescut cu aproximativ 10,6 miliarde de dolari, ajungând la 145,2 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index, cea mai mare creştere din ultimele două luni de zile. Averea multimiliardarului şi-a revenit în acest an, împreună cu majoritatea celor mai bogate 500 de persoane din lume, pe măsură ce pieţele îşi revin după turbulenţele de anul trecut, relatează Mediafax.

Elon Musk, într-un proces de fraudă

Elon Musk, în vârstă de 51 de ani, se confruntă cu un proces de fraudă, situaţie generată de tweet-ul său din august 2018, în care a spus că „ia în considerare posibilitatea de a privatiza Tesla la 420 de dolari per acţiune". Investitorii susţin că Musk a minţit când a declarat că are banii necesari pentru a privatiza producătorul de maşini electrice, fapt care a generat pierderi semnificative în rândurile lor. Miliardarul a susţinut că nu există nicio legătură de cauzalitate între tweet-urile sale şi evoluţia preţului acţiunilor (acţiunile Tesla au crescut cu până la 13,3% în ziua tweet-ului).

Nu este clar în ce direcţie se va desfăşura procesul în cauză. Musk le-a spus investitorilor saudiţi în 2018 că nu deţine suficient de mult din Tesla pentru a o privatiza de unul singur, potrivit unei transcrieri a conversaţiei dezvăluite luni în instanţă. Musk a susţinut că Fondul public de investiţii cu sediul la Riad „a dorit fără echivoc să privatizeze Tesla" şi l-a acuzat pe Yasir Al-Rumayyan, guvernatorul fondului suveran de investiţii al Arabiei Saudite, că a dat înapoi.

Pe acelaşi subiect

Musk a declarat că deţinea la momentul respectiv aproximativ 19% din Tesla şi, posibil, 25% dacă ar fi exercitat unele opţiuni, potrivit transcrierii. În prezent, el deţine aproximativ 13%, după ce a vândut acţiuni în valoare de aproape 40 de miliarde de dolari la sfârşitul anului 2021 pentru a plăti taxe şi pentru a ajuta la finanţarea achiziţiei Twitter.

Averea lui Elon Musk

Miliardarul a insistat, de asemenea, că numai acţiunile sale Space Exploration Technologies Corp. ar fi asigurat finanţarea necesară pentru a privatiza Tesla. SpaceX a devenit o parte din ce în ce mai crucială a averii sale - participaţia sa de 42% în compania cu acţionariat restrâns valorează aproximativ 49 de miliarde de dolari, potrivit indicelui de avere Bloomberg. Musk a devenit luna trecută prima persoană care a pierdut 200 de miliarde de dolari din averea sa netă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Averea lui Elon Musk a crescut cu 11 miliarde de dolari în două zile, în toiul unui proces de fraudă. Cum a fost posibil