El este băiatul român care şi-a omorât sora cu sânge rece în Cipru: 'Da, am omorât-o pe Maria'
Băiatul român în vârstă de 13 ani care şi-a ucis sora de 9 ani în casa tatălui lor din Larnaca, Cipru, a recunoscut în faţa anchetatorilor că el este cel care a omorât-o pe Maria.
Băiatul român în vârstă de 13 ani care şi-a ucis sora de 9 ani în casa tatălui lor din Larnaca, Cipru, a recunoscut în faţa anchetatorilor că el este cel care a omorât-o pe Maria.
Imediat după sângeroasa crimă, băiatul a fost luat în custodie de poliţişti şi audiat în prezenţa unor psihologi.
În faţa anchetatorilor, băiatul a recunoscut că şi-a omorât sora, însă nu a oferit niciun detaliu despre motivul care l-a condus la crimă.
Totuşi, băiatul a confirmat că înainte de oribila faptă s-a certat cu Maria. El fusese exmatriculat de la şcoală din cauza comportamentului agresiv.
- Drama Anei, o româncă plecată în Anglia, răpită, torturată și obligată să se prostitueze: 'Era plină de...
- Trei copii au rămas orfani după moartea Violetei, românca arsă de vie de iubit în Italia. Fiul cel mic are doar...
- El este asasinul Nicoletei, românca ucisă şi arsă în Italia. După ce a omorât-o pe tânără, criminalul s-a...
"Da, am omorât-o pe Maria", a declarat copilul în faţa poliţiştilor.
Maria a fost înjunghiată de 15 ori de fratele ei
Fetiţa româncă omorătă de frate în Cipru urma să împlinească 9 ani peste numai câteva zile. Ea locuia împreună cu fratele şi tatăl ei într-o casă din Larnaca.
Nenorocirea s-a produs marţi după-amiază, cu numai câteva zeci de minute înainte ca tatăl lor să se întoarcă de la muncă.
În jurul orei 16.30, băiatul de 13 ani a luat un cuţit şi a înjunghiat-o pe Maria de patru ori.
Plină de sânge, fetiţa a fugit din casă şi a început să strige după ajutor, însă a fost prinsă de fratele ei care a mai înjunghiat-o de alte 11 ori.
Potrivit medicilor legişti, patru dintre cele 15 lovituri de cuţit i-au fost fatale micuţei Maria.
Băiatul care şi-a ucis sora a fost dus într-un centru psihiatric unde va fi plasat sub tratament, el suferind de anumite probleme psihice.
Potrivit presei din Cipru, băiatul nu va răspunde în faţa legii pentru crima sa datorită vârstei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰