Drama Anei, o româncă plecată în Anglia, răpită, torturată și obligată să se prostitueze: 'Era plină de vânătăi'
Drama unei românce plecată în Anglia pentru un trai mai bun, dar care a ajuns victima unei uriașe rețele de proxeneți, a devenit subiectul unui film produs de televiziunea BBC.
Drama unei românce plecată în Anglia pentru un trai mai bun, dar care a ajuns victima unei uriașe rețele de proxeneți, a devenit subiectul unui film produs de televiziunea BBC.
Răpită în plină zi de pe o stradă din Londra și dusă în Irlanda de Nord unde a fost obligată să devină sclavă sexuală, românca, numită 'Ana' este personajul principal al filmului BBC.
Filmul 'Doing Money' face parte din seria 'Why Slavery?' și este difuzat de celebra televiziune în contextul intensificării traficului de carne vie în Marea Britanie.
"Cred că Ana ar spune: «Cum se poate ca oamenii să nu fi observat?» Ana era murdară, cu vânătăi, slabă, părea că nu mai există... Încercaţi să observaţi lucrurile şi să nu vă mai temeţi să puneţi întrebări", a declarat scenarista filmului, Gwyneth Hughes, citată de express.co.uk.
- 15 copii au fost găsiţi în camionul frigorific condus de un român, în Anglia. Şoferul a fost arestat
- Un microbuz cu şase români şi copii lor, oprit de poliţie pe o autostradă din Germania: "Un înger păzitor a...
- Roxana a fost găsită moartă în camera în care locuia, în Italia. Avea 23 de ani: "Orice labirint are şi o...
Zeci de mii de românce au căzut în capcana proxeneților împinse de nevoia de bani, din iubire sau pur și simplu din cauza terorii la care au fost supuse.
Astfel de cazuri se întâmplă atât în Marea Britanie, cât și în multe alte țări din vestul Europei, acolo unde proxenții, mulți dintre ei români, au pus bazele unei adevărate industrii de miliarde de euro.
Torturată și amenințată că familia din România îi va fi ucisă
Drama Anei a început în momentul în care a plecat în Anglia cu gândul că va câștiga suficienți bani pentru a-și întreține familia.
Acolo, tânăra româncă a fost filată de proxeneți încă din momentul în care s-a mutat.
După ce infractorii au observat că fata era singură și nu avea nicio protecție, au decis să o răpească și să o oblige să se prostitueze.
Totul s-a întâmplat în plină zi, fără ca nimeni să intervină în ajutorul ei.
După ce a fost răpită, românca a fost dusă în Irlanda de Nord, torturată și bătută zile în șir până când a acceptat să facă tot ceea ce îi cereau proxeneții, dar și clienții.
Timp de zece luni, Ana a stat în capitvitate, iar în toată această perioadă, proxeneții o amenințau că dacă încearcă să fugă, vor merge în România și îi vor ucide mama.
Într-un final, românca a reușit să scape din mâinile proxeneților, iar povestea ei a făcut înconjurul Marii Britanii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰