Un bărbat a construit o graniță falsă cu Finlanda, ca să păcălească imigranții de la care a luat banii
Un bărbat din Rusia a construit o graniță falsă cu Finlanda, ca să îi păcălească pe imigranții de la care lua bani că i-a trecut frontiera. Individul a fost arestat.
Un bărbat din Rusia a construit o graniță falsă cu Finlanda, ca să îi păcălească pe imigranții de la care lua bani că i-a trecut frontiera. Individul a fost arestat.
Rusul se oferise a fi călăuză imigranților care voiau să ajungă ilegal în Finlanda. Patru imigranți ilegali din sudul Asiei i-au dat astfel 10 mii de Euro ca să îi treacă frontiera.
Bărbatul i-a înșelat însă pe cei patru și i-a dus într-o pădure din regiunea Leningrad, unde el construise o frontieră falsă. Potrivit CNN, el instalase indicatoare și pusese chiar și un post de frontieră și le-a spus imigranților că acolo e Finlanda.
Crezându-se în UE, cei patru și-au continuat drumul, dar au fost prinși de grănicerii ruși din zona orașului Viborg. Polițiștii l-au prins și pe rusul care se oferise călăuză.
Imigranții au fost aduși în fața unui tribunal rusesc, care a decis expulzarea lor. Ei veniseră în Rusia în noiembrie, la Sankt Petersburg, și în tentativa de a ajunge în Finlanda, au vrut să recruteze o călăuză.
Potrivit agenției TASS, autoritățile rusești iau în calcul punerea sub acuzare pentru fraudă a bărbatului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰