Bărbatul care a primit o inimă de porc modificată genetic, printr-un transplant realizat în premieră în SUA, a murit
David Bennett, bărbatul de 57 de ani care suferea de o boală cardiacă în fază terminală, și care a intrat în istorie drept prima persoană care a primit un transplant cu o inimă de la un porc modificată genetic, a murit marți după-amiază la Centrul Medical al Universității din Maryland (UMMC), transmite Reuters.
David Bennett a primit transplantul pe 7 ianuarie. Potrivit sursei citate, starea lui a început să se deterioreze în urmă cu câteva zile. Reprezentanții spitalului au precizat că Bennett a primit „îngrijire paliativă plină de compasiune”, după ce a devenit clar că nu se va recupera.
Bărbatul a reușit să comunice cu familia în ultimele sale clipe de viață, a mai spus spitalul.
David Bennett s-a internat la UMMC în octombrie anul trecut și a fost conectat la un aparat de bypass inimă-plămân pentru a-l menține în viață, dar a fost considerat neeligibil pentru un transplant convențional de inimă. După ce lui Bennett i s-a implantat o inimă de porc care fusese modificată genetic pentru a preveni respingerea de către organism, fiul său a numit procedura „un miracol”.
Ce este Xenotransplantul
Xenotransplantul - transplantul de organe de la animale la om - este cercetat încă din anii 1980. Iar porcii au fost luați în considerare ca posibili donatori, deoarece au un metabolism similar cu cel al oamenilor.
Inima de porc transpantată lui David Bennett a suferit zece modificări genetice, iar evoluția lucrurilor în cazul bărbatului de 57 de ani nu a putut fi una previzibilă. În ciuda unei operații aparent reușite, americanul nu a rezistat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰