Video Sondaj: Donald Trump și Michelle Obama, printre cei mai admirați oameni
Când îşi aleg modele în viaţă, americanii tind să se îndrepte către personalităţile politice. O spune un sondaj făcut anual în Statele Unite, care l-a numit pe preşedintele Donald Trump cel mai admirat bărbat din lume. Iar la categoria feminină Michelle Obama ocupă locul fruntaş.
- Președintele Donald Trump și epidemiologul Anthony Fauci, printre cei mai admirați oameni în SUA
În sondajele realizate de compania Gallup se regăsesc personalităţi precum Anthony Fauci, Oprah Winfrey şi Regina Elisabeta a II-a.
Şi, chiar dacă a pierdut alegerile de peste ocean, preşedintele Donald Trump a fost votat cel mai admirat bărbat al anului. În pofida controverselor, a fost votat de 39% dintre cei care au participat la sondaj.
Este o premieră în ultimii 12 ani, după ce fostul lider american Barack Obama a ocupat locul fruntaş. De data aceasta, fostul preşedinte al Statelor Unite a coborât pe poziţia a doua, cu 15% din voturi.
Şi este urmat de preşedintele american ales. Surprinzător, Joe Biden se clasează pe locul trei, după ce a fost votat de 6% dintre participanţi.
- 12 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- Zi de foc pentru trupele ucrainene. Peste 260 de atacuri ruseşti, din toate direcţiile, la Pokrovsk
- Cel mai ambiţios proiect al omenirii. Un milionar anonim finanţează crearea primei aşezări umane subacvatice
- Proiectul lui Zelenski, distrus din faşă. Polonia anunţă că UE nu va înfiinţa o armată a Europei
- Rheinmetall şi Romarm ar putea construi o fabrică de pulberi în România. Angel Tîlvăr, discuţie cu CEO-ul...
Mergem mai departe pe scena politică americană. Poziţia a patra este ocupată de epidemiologul Anthony Fauci, care a devenit un fenomen în toată lumea, în timpul pandemiei.
Iar Papa Francisc continuă să fie simpatizat de credincioşii din toată lumea. Suveranul Pontif ocupă locul 5 în preferinţele americanilor. Pe listă se regăsesc şi Elon Musk, Bill Gates şi Dalai Lama.
La categoria feminină, Michelle Obama a fost numită cea mai admirată femeie din lume. Fosta primă doamnă ocupă primul loc pentru al treilea an consecutiv, cu 10% din voturi.
La diferenţă de doar 4 procente, ea este urmată de Kamala Harris. Democrata se bucură de o popularitate uriaşă după ce a devenit prima femeie vicepreşedinte din istoria Statelor Unite.
Locul trei este ocupat de Melania Trump. Chiar dacă a fost de-a lungul anilor în centrul mai multor controverse, s-a remarcat mai mult prin ţinutele fără cusur, decât prin acţiunile făcute în calitate de primă doamnă.
Iar lista celor mai admirate femei continuă cu personalităţi din toată lumea. În top 10 au intrat şi Oprah Winfrey, cancelarul Germaniei Angela Merkel şi regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰