Antena Meniu Search
x

Certificat COVID obligatoriu în Italia, din 6 august, pentru cei care vor la restaurante, cinematografe sau săli de sport

Italia a decis că persoanele care vor să aibă acces la localuri, restaurante, muzee, cinematografe, săli de spectacole, săli de sport sau stadioane trebuie să prezinte un certificat COVID care să garanteze faptul că au primit cel puțin o doză de vaccin. Măsura va intra în vigoare pe data pe 6 august și va fi valabilă pentru persoanele de peste 12 ani.

Daniel Murărescu
de Daniel Murărescu

la 23.07.2021, 07:51

certificat COVID Italia
Certificatul COVID devine obligatoriu în Italia, din luna august - Profimedia Images
  • "Pașaportul verde este esențial dacă vrem să menținem companiile deschise", a declarat premierul Mario Draghi

Pentru moment, din cauza unor neînțelegeri în cadrul coaliției de guvernare, certificatul nu va fi solicitat pentru transportul în comun. Italia se confruntă cu o creștere rapidă a cazurilor de coronavirus, creștere alimentată de răspândirea comunitară a variantei delta a SARS-CoV-2. Numărul de îmbolnăviri s-a dublat în ultima săptămână, în cursul zilei de joi fiind raportate peste 5.000 de infecții.

Aproape jumătate dintre italieni nu sunt vaccinați cu schema completă, iar sezonul estival îl descurajează pe mulți să se prezinte la vaccinare conform programărilor, informează corespondentul BBC de la Roma.

Italia se pregătește pentru un nou val de COVID

Peste 4.3 milioane de cetățeni din Italia s-au îmbolnăvit de la începutul pandemiei de coronavirus, fiind raportate aproape 128.000 de decese cauzate de SARS-CoV-2. Premierul italian Mario Draghi a condamnat politicienii de dreapta care au îndepărtat populația tânără de ideea de vaccinare, catalogând decizia drept "o chemare la moarte". 

La fel ca în România, pașaportul Covid a fost introdus în Peninsulă luna trecută, dar până acum a fost folosit doar pentru călătorii în Uniunea Europeană, pentru accesul în casele de îngrijire a bătrânilor sau la evenimentele private, cum ar fi nunțile și botezurile.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Certificat COVID obligatoriu în Italia, din 6 august, pentru cei care vor la restaurante, cinematografe sau săli de sport