CNN: SUA au efectuat "jocuri de război" cu Kievul înainte de contraofensiva din Herson
SUA au îndemnat Ucraina să mențină operațiunea de contraofensivă limitată din punct de vedere geografic, pentru a evita o suprasolicitare a armatei și blocarea pe mai multe fronturi, au spus mai mulți oficiali americani, occidentali și surse ucrainene pentru CNN.
Aceste discuții din pregătirile de contraofensivă au implicat „jocuri de război” cu Kievul, adică exerciții analitice menite să ajute forțele ucrainene să înțeleagă ce forță de luptă ar trebui să strângă pentru a avea succes în diferite scenarii, relatează CNN. Iniţial, ucrainenii şi-au dorit o contraofensivă mai largă, dar și-au restrâns operaţiunile spre sud, în regiunea Herson, în ultimele săptămâni, au declarat oficialii americani și ucraineni.
Oficialii citaţi de CNN cred că acum există o evoluţie către paritate între armata ucraineană şi cea rusă
"Statele Unite poartă discuţii în mod constant pe mai multe niveluri cu Ucraina. Nu vom comenta specificul acestor angajamente. În general, le oferim ucrainenilor informații pentru a-i ajuta să înțeleagă mai bine amenințările cu care se confruntă ca să-şi apere țara împotriva agresiunii ruse. În cele din urmă, ucrainenii iau deciziile finale pentru operațiunile lor", a declarat pentru CNN purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul Pat Ryder.
Oficialii citaţi de CNN cred că acum există o evoluţie către paritate între armata ucraineană şi cea rusă. Cu toate astea oficialii occidentali au ezitat să eticheteze operațiunea care a început luni în Herson, drept o adevărată "contraofensivă". Nu se ştie cât de mult succes va avea Ucraina în recâștigarea teritoriului pierdut, spun sursele citate de CNN. Oficialii ucraineni au spus deja că această ofensivă va fi probabil o operațiune lentă. Vremea de iarnă, cu temperaturi reci și apoi noroiul de la începutul primăverii vor forţa pauze în luptă.
În plus, există un consens tot mai mare în rândul consilierilor din SUA și Occident că armata ucraineană este mult mai egală cu Rusia decât se credea în urmă cu doar câteva luni. Rusia menține un număr superior de forță de luptă totală și artilerie. Dar capacitățile ucrainene, susținute de armamentul și antrenamentele occidentale sofisticate, au atenuat un decalaj important, spun oficialii. Este vorba în special de sistemele de rachete de înaltă mobilitate HIMARS, pe care Ucraina le-a folosit pentru a lansa atacuri în spatele liniilor ruseşti în ultimele luni.
Un consilier de rang înalt al președintelui ucrainean a declarat că ofensiva de recucerire a orașului Herson nu a stagnat și nici nu a eșuat. "Faptul că nu am cucerit încă Hersonul nu înseamnă că operațiunea din sud a stagnat sau a eșuat”, a declarat Oleksii Arestovici, joi dimineață. "Se derulează într-o manieră planificată. Distrugem logistica inamicului, sistemele de apărare antiaeriană, depozitele de combustibil și muniții”, a mai spus Arestovici. El i-a avertizat pe ucraineni să aibă răbdare, adăugând că "nu vor exista victorii rapide”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰