Coreea de Nord spune că primul său satelit de spionaj a fotografiat baze militare americane. L-a ajutat Putin pe Kim Jong Un?
Coreea de Nord susţine că primul său satelit de spionaj a fotografiat baze militare americane. Coreea de Sud a declarat că Phenianul ar fi fost ajutat de Rusia să lanseze satelitul. Moscova a sugerat public în septembrie că va asista Phenianul să construiască sateliți.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Propunere neaşteptată pe scena politică: Mircea Geoană vrea o alianţă cu Nicolae Ciucă şi Elena Lasconi, cu două săptămâni înainte de alegeri
Kim Jong Un a studiat fotografii ale principalelor baze militare americane din insula Guam, imagini obţinute de primul satelit de spionaj lansat de Coreea de Nord, transmite miercuri agenţia oficială de presă KCNA, preluată de AFP. Kim "a privit fotografii aerospaţiale de la baza aerienă Anderson, de la Aspra Harbor şi de la alte baze militare importante ale forţelor americane, făcute din cerul de deasupra Guamului, în Pacific, primite la ora 9.21, în 22 noiembrie", afirmă sursa citată.
Ce se ştie despre noul satelit de spionaj al Coreei de Nord
KCNA anunţase anterior că o rachetă lansată marţi seara a urmat traiectoria programată şi a reuşit să instaleze pe orbită satelitul Malligyong-1. Aceeaşi agenţie adaugă că Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC, denumirea oficială a Coreei de Nord) prevede lansarea "în scurt timp" şi a altor sateliţi, pentru întărirea capacităţilor de supraveghere a Coreei de Sud. "Lansarea unui satelit de recunoaştere este un drept legitim al RPDC pentru întărirea capacităţilor de autoapărare", subliniază KCNA.
Rezoluţiile ONU interzic însă Phenianului astfel de operaţiuni, iar guvernul de la Seul a reacţionat deja suspendând parţial un acord militar intercoreean, cu precizarea că nu a putut notifica direct măsura respectivă Coreei de Nord, deoarece "liniile de comunicaţie sunt întrerupte". Înţelegerea semnată de cele două Corei la 19 septembrie 2018, pentru reducerea tensiunilor la frontieră, prevede în special crearea unor zone-tampon maritime.
- Coreea de Nord spune că primul său satelit de spionaj a fotografiat baze militare americane. L-a ajutat Putin pe...
- Seulul suspendă o parte a unui acord militar cu Phenianul, după ce Nordul a lansat un satelit spion, în ciuda...
- Coreea de Nord se laudă că a reușit să pună un satelit pe orbită. Lansarea, "o încălcare flagrantă" a...
Coreea de Sud şi Japonia analizează lansarea, dar nu confirmă
Statul-major al armatei sud-coreene a precizat că analizează lansarea şi nu poate confirma deocamdată că satelitul a fost într-adevăr instalat pe orbită. Nici Japonia nu a confirmat succesul nord-coreean. Guvernul de la Tokyo a comunicat miercuri prin purtătorul de cuvânt Hirozaku Matsuno că ministerul japonez al apărării analizează lansarea. Oficialul a adăugat că dezvoltarea rapidă a tehnologiilor legate de rachete şi a capacităţilor operaţionale ale Coreei de Nord nu trebuie "tolerată" sau "neglijată".
China a cerut miercuri tuturor părţilor interesate să manifeste "calm" şi "reţinere" şi "să facă mai multe lucruri propice reducerii tensiunilor", conform declaraţiei făcute de Mao Ning, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe de la Beijing. Coreea de Nord mai încercase fără succes să lanseze sateliţi pe orbită, în mai şi august.
Statele Unite, Japonia şi ONU au condamnat lansarea de marţi. Farhan Haq, adjunct al purtătorului de cuvânt al secretarului general al ONU Antonio Guterres, a reamintit într-un comunicat că "orice lansare de către Coreea de Nord cu ajutorul tehnologiei rachetelor balistice contravine rezoluţiilor Consiliului de Securitate. Şi premierul japonez Fumio Kishida a susţinut o poziţie similară: "Chiar dacă ei spun că este vorba de un satelit, lansarea unui obiect cu ajutorul tehnologiei rachetelor balistice este clar o încălcare a rezoluţiilor Naţiunilor Unite".
Purtătoarea de cuvânt a Consiliului de Securitate Naţională al SUA a declarat că a fost "o încălcare flagrantă a mai multor rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU", care "amplifică tensiunile şi riscă să destabilizeze regiunea" şi chiar mai mult decât doar regiunea.
Putin a sugerat că Rusia ar putea ajuta Coreea de Nord
În septembrie, când s-a întâlnit cu Kim Jong Un, preşedintele rus Vladimir Putin a sugerat că ţara sa ar putea ajuta Coreea de Nord la construcţia de sateliţi. Ulterior, SUA şi Coreea de Sud au afirmat că nord-coreenii trimit arme Rusiei, iar secretarul de stat american Antony Blinken a avertizat că legăturile militare între Moscova şi Phenian sunt "tot mai numeroase şi mai periculoase".
Potrivit AFP, experţii apreciază că succesul instalării pe orbită a unui satelit creşte capacitatea Coreei de Nord de a culege informaţii, în special deasupra Coreei de Sud, şi furnizează date cruciale în caz de conflict armat. Sud-coreenii intenţionează să lanseze şi ei luna aceasta primul lor satelit de spionaj, cu ajutorul unei rachete SpaceX.
L-a ajutat Putin pe Kim Jong Un
Agenția de spionaj a Coreei de Sud a spus că Coreea de Nord ar fi putut depăşi piedicile tehnice cu ajutorul Rusiei. Mulți experți și-au exprimat totuși îndoielile că Moscova ar fi putut oferi asistență pentru un succes la două luni de atunci, scrie Reuters.
"Este mult prea devreme ca nord-coreenii să fi integrat orice formă de asistență pe care Rusia ar fi acceptat să o furnizeze" a comentat Jeffrey Lewis, expert la Institutul de Studii Internaționale din Middlebury. "Poate că rușii le-au dat câteva sfaturi, dar este normal ca țările să învețe din experienţele trecute."
Chang Young-keun, profesor la Universitatea Aerospațială din Coreea de Sud, susţine că ar fi fost imposibil ca Phenianul să reconstruiască un satelit cu tehnologie rusă sau asistență hardware în acest timp. "Dar Rusia ar fi putut să le facă o analiză despre eșecurile anterioare și a datelor de telemetrie", el a spus.
Înlocuirea pieselor, îmbunătățirea software-ului, integrarea sistemului și testele nu se pot face, de obicei, rapid, dar ajutorul rusesc ar putea fi valoros în domenii cheie, cum ar fi îmbunătățirea capacităților satelitului sau rezolvarea instabilității de combustie care a afectat lansarea anterioară, a declarat Lee Choon-geun, expert în rachete la Institutul de Politică pentru Știință și Tehnologie din Coreea de Sud.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰