Cum a descris Olaf Scholz convorbirea cu Vladimir Putin. Aspru criticat de Zelenski, îşi apără decizia de a-l suna pe liderul rus
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că discuția sa de vineri cu Vladimir Putin nu a dat niciun indiciu cu privire la o schimbare în gândirea președintelui rus privind războiul din Ucraina, dar și-a apărat decizia mult criticată de a telefona la Kremlin.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra Ucrainei. S-au auzit explozii în mai multe oraşe, inclusiv la Kiev / Polonia şi-a mobilizat avioanele
Cancelarul german Olaf Scholz, criticat pentru convorbirea sa telefonică cu Vladimir Putin, a reafirmat duminică sprijinul neclintit al Germaniei pentru Ucraina, asigurând că nicio decizie cu privire la sfârşitul războiului dus de Rusia nu va fi luată fără Kiev, potrivit AFP.
Olaf Scholz: "Ucraina poate conta pe noi"
"Ucraina poate conta pe noi", acest "principiu este cel care prevalează şi nicio decizie nu va fi luată peste capul Ucrainei", a declarat cancelarul în aeroportul de la Berlin, înainte de a pleca spre summitul G20 de la Rio de Janeiro, în Brazilia.
Olaf Scholz a apărat convorbirea telefonică pe care a avut-o vineri cu preşedintele rus, prima după aproape doi ani. "Era important să-i spun că nu trebuie să conteze pe faptul că sprijinul Germaniei, al Europei şi al multor altora din lume pentru Ucraina va slăbi", a explicat cancelarul german, potrivit Agerpres.
- Iohannis s-a întâlnit cu Scholz la Berlin, după convorbirea cancelarului german cu Putin. Ce au discutat
- Zelenski a încercat să-l convingă pe Olaf Scholz să nu-l sune pe Putin. Apelul a deschis "cutia pandorei",...
- Scholz l-a sunat pe Putin pentru prima dată după doi ani şi i-a cerut să negocieze cu Ucraina. Răspunsul...
Promisiunile lui Donald Trump de a pune capăt războiului în Ucraina, fără a explica cum, justifică un astfel de gest diplomatic, în opinia sa. "Nu ar fi o idee buna ca, într-un viitor apropiat, să existe discuţii între preşedintele american şi preşedintele rus fără ca liderul unei importante ţări europene", de exemplu Germania, "să nu poarte el însuşi discuţii", s-a apărat cancelarul.
Reproşul lui Zelenski: A deschis "cutia Pandorei"
Convorbirea telefonică a provocat indignarea Kievului, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski reproşându-i lui Scholz că a deschis "cutia Pandorei".
Ucraina îşi "apără legitim independenţa şi suveranitatea" şi ea poate conta pe "numeroşi prieteni în lume şi în special pe Germania", de departe cel mai important susţinător al Ucrainei în Europa, inclusiv în termeni de ajutor militar şi livrări de armament, a spus duminică Olaf Scholz.
Convorbirea sa cu Putin nu i-a dat niciun indiciu cu privire la o schimbare în gândirea preşedintelui rus cu privire la războiul din Ucraina, a remarcat cancelarul.
"Conversaţia a fost foarte detaliată şi mi-a permis să constat că opiniile preşedintelui rus cu privire la război s-au schimbat foarte puţin - şi asta nu este o veste bună", le-a spus Scholz reporterilor, potrivit Reuters.
Poziţia cancelarului german este slăbită din cauza lipsei unei majorităţi în parlament, el dorind să candideze pentru un al doilea mandat la alegerile anticipate din Germania preconizate pentru februarie, aşa cum a reafirmat duminică. În tabăra sa se fac auzite din ce în ce mai multe apeluri ca el să cedeze locul popularului ministru al apărării Boris Pistorius.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰