Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cupolă de foc peste Europa. Canicula îi sufocă pe francezi și spanioli, în Italia e cod roșu în 13 orașe

Canicula continuă să topească Europa şi face deja primele victime. În Spania două persoane au murit răpuse de temperaturile infernale. E cod roşu şi în mai multe oraşe din Italia, unde zeci de vârstnici au ajuns la spital cu probleme cardiace. Valul de căldură venit din nordul Africii, îi sufocă şi pe francezi. Acolo, un copil de numai doi ani a murit din cauza deshidratării, după ce a fost uitat de tatăl său în maşină, în parcarea de la locul de muncă. 

de Redactia Observator

la 28.06.2025 , 11:03

Spania fierbe sub cupola de foc venită din Africa. Oamenilor li s-a recomandat să nu mai iasă din case. Sunt aşteptate temperaturi chiar şi de peste 45 de grade.

Deja, două persoane au murit din cauza caniculei. Printre ele, şi un turist olandez.

Copil de 2 ani din Franţa, mort din cauza deshidratării după ce tatăl său l-a uitat în maşină

Articolul continuă după reclamă

Şi în Franţa căldura a făcut victime. Un copil de numai 2 ani a murit din cauza deshidrătării, după ce a fost uitat de tatăl său în maşină, în parcarea de la locul de muncă. 14 departamente sunt plasate sub cod portocaliu de caniculă în acest weekend.

Şi Portugalia se topeşte. Zilele acestea, temperaturile ar putea ajunge până la 44 de grade Celsius.

"Avem condiţii care cresc riscul de incendii şi această situaţie va rămâne în vigoare pentru zilele şi săptămâna următoare. Vreme foarte caldă, temperaturi care vor creşte foarte mult, umiditate foarte scăzută", a declarat Ângela Lourenço, meteorolog.

Italia se topește: este cod roşu de caniculă în 13 oraşe

Şi italienii se simt ca într-un cuptor. Este cod roşu de caniculă în 13 oraşe, printre care Milano, Roma, Veneţia sau Torino. Mulţi turişti şi localnici ajung pe paturile de spital, doborâţi de valul de căldură. Cel mai rău este pe insula Sicilia, unde s-au înregistrat 40 de grade la umbră.

Livezile oamenilor sunt total compromise de secetă. Meteorologii se aşteaptă ca, în această vară, să avem cel puţin 3 astfel de valuri de căldură în Balcani şi în sudul Europei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri externe » Cupolă de foc peste Europa. Canicula îi sufocă pe francezi și spanioli, în Italia e cod roșu în 13 orașe