Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Doi morţi şi 100 de răniţi în Rusia, în urma coliziunii dintre un tren şi un camion. Opt vagoane au deraiat

Cel puţin doi oameni au murit şi până la 100 de persoane au fost rănite luni, când un tren de pasageri care transporta 800 de persoane s-a ciocnit cu un camion Kamaz, ceea ce a dus la deraierea a opt vagoane, relatează Reuters, citată de news.ro.

de Redactia Observator

la 29.07.2024 , 20:40

Unele dintre vagoane zăceau contorsionate şi lovite lângă calea ferată, a relatat presa rusă. Trenul vena de la Kazan, în Tatarstan, şi merge spre Adler, pe malul Mării Negre, când a deraiat în sudul regiunii Volgograd, lângă gara Kotelnikovo, la aproximativ 1.200 km sud de Moscova, a declarat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă.

20 de persoane au fost rănite în urma coliziunii trenului cu un camion Kamaz

"Paramedicii sunt la faţa locului", a anunţat ministerul, adăugând că 324 de lucrători din serviciile de urgenţă sunt implicaţi în operaţiune. Au fost solicitate, de asemenea, elicoptere de urgenţă. Canalul Telegram Mash a anunţat că cel puţin două persoane au fost ucise, dar că numărul morţilor ar putea creşte. Agenţia de ştiri Interfax a declarat că până la 100 de persoane ar putea fi rănite.

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

O înregistrare video neverificată care circulă pe Telegram arată cel puţin patru vagoane deraiate, unele răsucite, cu oameni ieşind din unul răsturnat pe o parte lângă şine. Mash a publicat o înregistrare video care arată rămăşiţele lovite ale cabinei unui camion Kamaz lângă trenul deraiat. TASS a citat surse neidentificate din cadrul forţelor de ordine ruse care au declarat că 20 de persoane au fost rănite în urma coliziunii trenului cu un camion Kamaz.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Doi morţi şi 100 de răniţi în Rusia, în urma coliziunii dintre un tren şi un camion. Opt vagoane au deraiat