Reacţii furtunoase după ce Donald Trump a ameninţat că ar putea rupe acordul nuclear cu Iranul
Donald Trump schimbă strategia asupra Iranului. De la tribuna Casei Albe, preşedintele american a atacat acordul nuclear semnat în 2015 cu Iranul.
Donald Trump schimbă strategia asupra Iranului. De la tribuna Casei Albe, preşedintele american a atacat acordul nuclear semnat în 2015 de Barack Obama şi a ameninţat că îi poate pune capăt... în orice moment. În timp ce Israelul a salutat decizia lui Donald Trump, Europa s-a declarat îngrijorată.
Tranşant, de la tribuna Casei Albe, Donald Trump este convins că acordul semnat de predecesorul său, Barack Obama, cu Ayatollahul, a fost contraproductiv pentru democraţie. Preşedintele cere Congresului noi sancţiuni, altfel, nu exclude ruperea înţelegerii parafate cu doi ani în urmă. La Teheran, reacţia preşedintelui Rouhani a fost virulentă.
Preşedintele american nu a denunţat în mod oficial acordul, dar a dat un termen de 60 de zile Congresului pentru a restabili sancţiunile ridicate după semnarea acordului.
Semnat la Viena de Iran şi cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate ONU, Planul Global de acţiune comună prevede ridicarea progresivă a sancţiunilor impuse Teheranului în schimbul garanţiilor că ţara nu se va dota cu arma atomică.
Anularea acordului nuclear cu Iranul este una dintre promisiunile de campanie ale lui Donald Trump.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰