Antena Meniu Search
x

Donald Trump îi răspunde lui Joe Biden. Fostul președinte american: "El este duşmanul statului"

Fostul preşedinte american Donald Trump i-a răspuns sâmbătă lui Joe Biden, care l-a portretizat ca pe o ameninţare la adresa democraţiei, numindu-l la rândul său "duşman al statului", în timpul unui miting de campanie în Pennsylvania pentru alegerile de la jumătatea mandatului, notează News.ro.

de Redactia Observator

la 04.09.2022, 11:47

Donald Trump, fostul președinte al SUA
Donald Trump, replici dure la adresa lui Joe Biden - Profimedia

În faţa susţinătorilor săi, miliardarul republican a denunţat şi percheziţia FBI la reşedinţa sa din Florida, de pe 8 august, descriind acest act de anchetă drept "unul dintre cele mai şocante abuzuri de putere din istoria Americii din partea unei administraţii". În Wilkes-Barre, mică localitate de lângă Scranton, oraşul natal al lui Joe Biden, Donald Trump a venit să-i susţină pe candidaţii republicani la următoarele alegeri de la jumătatea mandatului din 8 noiembrie, inclusiv pe Mehmet Oz, un medic care a devenit o vedetă a micului ecran.

"El (Joe Biden) este duşmanul statului", a ţinut să răspundă Donald Trump, denunţând "cel mai vicios, plin de ură şi de dezbinare discurs rostit vreodată de un preşedinte american". "Discursul lui a fost doar ură şi furie", a insistat el, la unison cu susţinătorii săi. Astfel, în mijlocul pancartelor roşii sau albastre pe care scria "Salvaţi America", Edward Young, în vârstă de 63 de ani, crede că "preşedintele Statelor Unite, în cele din urmă aşa-numitul preşedinte al Statelor Unite, mi-a declarat război. Şi a declarat război pentru jumătate din America".

Donald Trump vrea un nou mandat la Casa Albă

Denunţând inflaţia şi creşterea insecurităţii, Donald Trump, care plănuieşte să candideze din nou în 2024, i-a făcut la rândul său cea mai negativă evaluare posibilă lui Joe Biden, într-un discurs care a căpătat uneori accente de campanie prezidenţială. "Aţi putea să luaţi cei mai răi cinci preşedinţi din istoria Statelor Unite şi să-i puneţi împreună, nu ar fi putut face răul pe care Joe Biden l-a făcut ţării noastre în mai puţin de doi ani", a spus republicanul, în vârstă de 76 de ani. Întâlnirea a început cu o selecţie de imagini cu Joe Biden bâlbâindu-se în timpul discursurilor.

Pe acelaşi subiect

În prima sa apariţie publică de la percheziţia FBI la reşedinţa sa din Mar-a-Lago, Donald Trump a susţinut, de asemenea, că acest act de investigaţie a fost "cel mai izbitor exemplu al ameninţărilor foarte reale la adresa libertăţii americanilor". "Percheziţia ruşinoasă la casa mea din Mar-a-Lago a fost o parodie a justiţiei", a insistat el.

FBI-ul a efectuat această percheziţie pentru că îl suspectează pe fostul preşedinte că a păstrat ilegal documente confidenţiale din timpul mandatului său la Casa Albă (2017-2021). Anchetatorii federali cred că printre cele 30 de cutii confiscate se află documente secrete "probabil ascunse" pentru a împiedica ancheta, se arată într-un document al Departamentului de Justiţie. 

Miliardarul este, de asemenea, vizat de anchete privind eforturile sale de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 şi rolul său în asaltul violent al susţinătorilor săi asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021. Încă nu este urmărit penal.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Observator » Stiri externe » Donald Trump îi răspunde lui Joe Biden. Fostul președinte american: "El este duşmanul statului"