Video Două meserii tot mai căutate de tineri. Sunt plătiți extrem de bine și n-au nevoie de facultate sau experiență
Noutăţi neaşteptate de pe piaţa muncii. Spunem "neaşteptate" pentru că este o răsturnare de situaţie faţă de generaţia părinţilor noştri şi a noastră. Instalatori şi sudori. Asta vor să devină cei din Generaţia Z, care nu mai sunt la fel de interesaţi de studii universitare. Cel puţin, asta arată cele mai recente sondaje. Altfel spus, în competiţia dintre diplomă şi meserie, nu pare să mai câştige facultatea.
Explicația e simplă și ține de bani. Cele două meserii sunt bine plătite și foarte căutate pe piața muncii. Marile fabrici din Timișoara se bat pe viitorii meseriași care sunt instruiți în școli speciale. Elevii sunt lăsați să facă practică, sunt plătiți, iar la finalul studiilor sunt angajați.
Tinerii nu mai au încredere în diplomă de facultate
De altfel, un studiu recent arată că un număr mare din generația Z se îndreaptă către aceste meserii tradiționale, pe măsură ce-și pierd încrederea în valoarea unei diplome universitare. Jumătate dintre tinerii care au participat la acest sondaj susțin că intenționează să treacă la o astfel de muncă.
Aproximativ 77% dintre respondenți au spus că este învechit să considerăm că o diplomă de facultate este necesară pentru o carieră de succes. Schimbarea vine pe măsură ce tinerii adulți acordă prioritate siguranței locului de muncă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰