Europa se cutremură în faţa unui val de atentate şi atacuri fără precedent
Imaginile în care ambasadorul rus în Turcia este executat cu un pistol, au fost doar începutul. Terorismul a lovit apoi în inima Europei, la Berlin! 12 oameni au murit şi 48 au fost răniţi, într-un atentat sângeros în Târgul de Crăciun din centrul capitalei germane.
Imaginile în care ambasadorul rus în Turcia este executat cu un pistol, au fost doar începutul. Terorismul a lovit apoi în inima Europei, la Berlin! 12 oameni au murit şi 48 au fost răniţi, într-un atentat sângeros în Târgul de Crăciun din centrul capitalei germane.
Pe caldarâmul însângerat, sunt zeci de trupuri zdrobite. Nouă oameni, morţi pe loc, sub roţile unui TIR încărcat cu 25 de tone de fier. Şi 51 de răniţi, în agonie. Este imaginea de coşmar a atentatului din centrul Berlinului, surprinsă de supravieţuitori la numai câteva clipe după impact.
Berlinul de vest, ora locală 20 şi 14 minute. Mii de oameni se bucură de atmosfera de sărbătoare, în Târgul de Crăciun din centrul oraşului. Printre expozanţi, sunt şi români. Brusc, un TIR intră cu viteză în mulţime, fără să frâneze. Şi spulberă totul în cale.
Urmele masacrului sunt încă vizibile, la aproape 24 de ore de la atac. O echipă Observator este acolo.
În câteva minute, la faţa locului au ajuns zeci de Ambulanţe şi maşini de Poliţie.
Rând pe rând, răniţii au fost transportaţi la spitale. Trei dintre ei s-au stins în braţele medicilor. Peste noapte, bilanţul negru a cescut: 12 morţi şi 48 de răniţi. Sunt încă oameni dispăruţi: inclusiv o româncă a sunat la consulat, îngrozită că nu-şi găseşte fiica. Tânăra era în Berlin, ca să viziteze târgurile de Crăciun. Pe reţelele de socializare, zeci de mii de oameni au încărcat imagini înfiorătoare şi au căutat veşti despre cei dragi. Iar teroarea nu a luat sfârşit. Atacatorul e liber.
TIR-ul aparţine unei firme din Polonia şi făcea des curse spre Berlin. A fost, cel mai probabil, furat de terorist, cu tot cu şoferul polonez, pe care l-a împuşcat. Bărbatul a fost descoperit mort în cabină. Nici pistolul, nici ucigaşul nu sunt de găsit. Deşi masacrul nu a fost revendicat, nimeni nu crede în varianta unui accident.
Este o lovitură pentru germani, dar deopotrivă pentru întreaga Europă. Peste 450 de mii de români trăiesc în Germania. Şi nu se mai simt în siguranţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰