Femeia condamnată la moarte în Sudan a fost primită la Vatican
Femeia condamnată la moarte în Sudan a scăpat de coşmarul închisorii şi a ajuns în siguranţă, cu tot cu familia, la Vatican. E creştină dar a fost condamnată la moarte în ţara ei pentru că nu a vrut să se convertească la religia musulmană.
Femeia condamnată la moarte în Sudan a scăpat de coşmarul închisorii şi a ajuns în siguranţă, cu tot cu familia, la Vatican. E creştină dar a fost condamnată la moarte în ţara ei pentru că nu a vrut să se convertească la religia musulmană.
Meriam Ibrahim a ajuns la Palatul Papal împreună cu soţul şi cei doi copii. Femeia îl purta în braţe pe bebeluşul de două luni pe care l-a născut în spatele gratiilor.
După ce le-a dat binecuvântarea sa, Papa Francisc le-a oferit în dar celor doi copii ai cuplului câteva monede.
Meriam a fost acuzată în Sudan că s-a dezis de religia musulmană. Femeia fusese botezată creştină, la fel ca mama ei, dar pentru că tatăl ei e musulman, în Sudan se consideră că urmaşii sunt de aceeaşi religie. Şi pentru că femeia nu a vrut să renunţe la creştinism şi nici la soţ sau la copii ei, a fost condamnată la moarte. În urma presiunilor grupurilor internaţionale pentru drepturile omului, cazul ei a ajuns la Curtea Supremă, care a eliberat-o. Însă când a vrut să părăsească ţara, a fost reţinută de autorităţi pe motiv că avea acte false. Cu greu a fost până la urmă eliberată din nou. Femeia şi-a petrecut ultima lună la ambasada SUA din Sudan, de teamă să nu mai fie încarcerată încă o dată. La Vatican a ajuns cu un avion pus la dispoziţie chiar de autorităţile italiene. Iar de la Roma, Meriam va merge în Statele Unite ale Americii, acolo unde locuieşte soţul ei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰