Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Franța consideră că este prematură ridicarea MCV-ului pentru România și Bulgaria

Franța consideră că obiectivele de referință fixate pentru România și Bulgaria nu sunt pe deplin atinse, arată un raport de informare al Comisiei pentru afaceri europene a Senatului francez privind statul de drept în Uniunea Europeană.

de Redactia Observator

la 06.04.2021 , 10:33

Franța consideră că este prematură ridicarea MCV-ului pentru România și Bulgaria Comisia Europeana - Getty Images

Franţa estimează că este încă prematură ridicarea MCV pentru România şi Bulgaria, relevă un raport al Comisiei pentru afaceri europene a Senatului francez pe tema situaţiei statului de drept în Uniunea Europeană. ”Din punctul de vedere al Franţei, MCV trebuie menţinut, dat fiind că obiectivele de referinţă stabilite pentru fiecare dintre cele două ţări nu au fost pe deplin atinse”, se arată în document, potrivit news.ro.

Raportul aminteşte că MCV a fost conceput ca un mecanism provizoriu, care ar fi urmat să expire odată ce cele şase criterii de referinţă pentru Bulgaria şi cele patru criterii de referinţă pentru România ar fi fost îndeplinite într-o manieră satisfăcătoare. Dacă este general admis că, fără MCV, voinţa politică a guvernelor de a pune în operă reformele nu ar fi fost aceeaşi, România şi Bulgaria nu au progresat în acelaşi ritm şi nici într-o maniieră lineară.

De asemenea, documentul precizează că, în cazul Bulgariei, concluzia Comisiei Europene a fost că progresele realizate în contextul MCV sunt suficiente pentru a fi considerate  în conformitate cu angajamentele asumate de Bulgaria în momentul aderării, recomandând încheierea MCV.  În cazul României, aprecierile au fost mai puţin pozitive, Comisia remarcând că dinamica refomei a dispărut în cursul lui 2017 şi că instutţiile importante trebuie să facă împreună dovada ataşamentului puternic faţă de independenţa justiţiei şi faţă de lupta anticorupţie, subliniind că  ”este imperativ ca aceste recomandări să fie apllicate dacă se doreşte ca procesul de reformă să fie reluat şi să se avanseze către ridicarea MCV” .

Articolul continuă după reclamă

”Franţa consideră încă prematură ridicarea MCV, inclusiv pentru Bulgaria, estimând că progresele reale nu pot fi realizate doar prin angajamente politice ”, se arată în document.

Un comunicat transmis în 23 martie de Ministerul Justiţiei, după o discuţie a ministrului Stelian Ion cu experţi ai Comisiei Europene, menţiona că aceştia au apreciat că ”există premisele ca monitorizarea MCV să se finalizeze”. ”Apreciem cooperarea cu instituţiile din România în contextul noului Mecanism privind Statul de Drept şi contăm pe sprijinul dumneavoastră în consolidarea acestuia, la nivelul Uniunii Europene. În funcţie de progresele înregistrate în perioada următoare, există premisele ca România să fie evaluată doar în cadrul Mecanismului privind Statul de Drept, iar monitorizarea în context MCV să se finalizeze”, au declarat reprezentanţii Comisiei Europene, citaţi în comunicat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Franța consideră că este prematură ridicarea MCV-ului pentru România și Bulgaria