Antena Meniu Search
x

Franţa dă undă verde naşterii asistate, precum fertilizarea in vitro, pentru lesbiene şi pentru femeile singure cu vârsta sub 43 de ani

Parlamentul francez a adoptat marţi proiectul de lege care oferă posibilitatea tuturor femeilor cu vârsta sub 43 de ani, inclusiv celor singure şi lesbiene, accesul la tehnologia de reproducere asistată, cum ar fi fertilizarea in vitro.

de Redactia Observator

la 30.06.2021, 14:47

Franţa dă undă verde naşterii asistate, precum fertilizarea in vitro, pentru lesbiene şi pentru femeile singure cu vârsta sub 43 de ani
Franţa dă undă verde naşterii asistate, precum fertilizarea in vitro, pentru lesbiene şi pentru femeile singure cu vârsta sub 43 de ani - Profimedia Images

Până acum, tehnologia era limitată la cuplurile heterosexuale în care unul dintre parteneri era infertil sau risca să transmită o boală copilului lor. Cuplurile de femei singure şi lesbiene călătoreau adesea în Spania, Belgia sau Danemarca, unde sunt permise astfel procedurile, pentru a avea copii, relatează Politico.

Noua legislaţie slăbeşte, de asemenea, regulile privind îngheţarea ovulelor şi a spermatozoizilor, permisă anterior doar în scopuri de donaţie sau din motive medicale. Proiectul de lege, adoptat cu 326 de deputaţi în favoarea şi 115 împotrivă este o promisiune electorală a preşedintelui Emmanuel Macron. Proiectul a fost adoptat după 468 de ore de dezbateri, pe parcursul a doi ani, conform datelor puse la dispoziţie de publicaţia Libération.

Parlamentarii conservatori au fost de altă părere

Parlamentarii conservatori au votat aproape toţi împotrivă. Patrick Hetzel, de la Les Républicains, a declarat că proiectul de lege afectează „drepturile fundamentale ale omului şi protecţia fiinţelor umane”.

Proiectul de lege va ridica, de asemenea, anonimatul pentru donatori. La împlinirea a 18 ani, cei născuţi din donaţia de gamete vor putea solicita identitatea donatorului. Proiectul de lege va permite, de asemenea, bărbaţilor gay activi sexual să doneze sânge - anterior, trebuiau să nu întreţină raporturi cu patru luni înainte de a face acest lucru. În plus, sunt relaxate regulile cercetării celulelor stem. „Modificarea unui embrion uman cu celule din alte specii este interzisă”, se arată în text, dar se va permite contrariul, relatează Politico.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » Franţa dă undă verde naşterii asistate, precum fertilizarea in vitro, pentru lesbiene şi pentru femeile singure cu vârsta sub 43 de ani