Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Germania pregăteşte cea mai mare livrare de echipamente militare de până acum către Ucraina

Germania a pregătit un nou pachet de echipamente militare pentru Ucraina în valoare de 2,7 miliarde de euro (3 miliarde de dolari), cel mai mare pe care Berlinul l-a furnizat de la invazia Rusiei, a relatat sâmbătă publicaţia Der Spiegel, citată de Reuters.

de Redactia Observator

la 13.05.2023 , 11:45

Germania pregăteşte cea mai mare livrare de echipamente militare de până acum către Ucraina - Profimedia

Pachetul va include 20 de vehicule de luptă pentru infanterie Marder, 30 de tancuri Leopard 1, 15 tancuri antiaeriene Gepard, 200 de drone de recunoaştere, patru sisteme antiaeriene Iris-T suplimentare, inclusiv muniţie, muniţie suplimentară de artilerie şi peste 200 de vehicule blindate de luptă şi logistice, se arată în articol, potrivit news.ro.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării de la Berlin a refuzat să comenteze informaţiile. Ucraina a făcut presiuni asupra aliaţilor săi pentru arme cu rază lungă de acţiune, avioane şi muniţie înainte de o contraofensivă aşteptată în următoarele săptămâni sau luni.

Germania a fost iniţial reticentă în a trimite arme grele Ucrainei pentru a o ajuta să facă faţă invaziei Rusiei, temându-se că ar putea escalada lupta. Dar în ianuarie, Berlinul a acceptat să trimită tancurile sale Leopard şi a declarat că va colabora cu aliaţii pentru a trimite mai multe astfel de echipamente.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Germania pregăteşte cea mai mare livrare de echipamente militare de până acum către Ucraina