Video "Hasta la vista, baby!" Boris Johnson şi-a luat adio de la conservatori. Cine ar putea fi noul premier britanic
Boris Johnson şi-a luat "la revedere" de la conservatori, cu un sincer "Hasta la vista, baby", dar fără să aibă efectul produs de Arnold Schwarzenegger în "Terminator". Mai rămâne, însă, în Downing Street, până când membrii partidului pe care l-a condus vor decide cine va fi viitorul lor lider.
După ultima rundă de voturi, au la dispoziţie două variante. Pe Rishi Sunak, fostul ministru de Finanţe în cabinetul Johnson sau pe Liz Truss, fost secretar al Afacerilor Externe. Rishi Sunak are imaginea oarecum şifonată, după ce a fost amendat, laolaltă cu foştii colegi din Cabinetul Johnson, pentru încălcarea restricţiilor din starea de urgenţă, însă analiştii politici spun că ar fi o compensare istorica supremă ca un politician de origine indiană să ajungă să îi conducă pe englezi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰