Antena Meniu Search
x

Video Italia, devastată de furtuni: pompierii, chemaţi la peste 100 de intervenţii în 24 de ore. Probleme sunt şi în Slovenia, iar în Grecia au reînceput incendiile

Vremea extremă continuă să afecteze mare parte din Europa. În Italia, furtunile au lovit centrul ţării, acolo unde grindina a distrus maşini şi acoperişuri. Iar în Grecia, incendiul de vegetaţie care nu poate fi stins de 11 zile, a fost declarat cel mai grav care a lovit vreodată continentul.

de Redactia Observator

la 29.08.2023, 21:32

Vezi și

În Italia, pompierii au fost chemaţi la peste 100 de intervenţii în 24 de ore. După nordul ţării, furtunile au lovit şi regiunile Toscana, Umbria şi Lazio. În oraşul Salento, grindina de mărimea mingilor de tenis a făcut prăpăd. Geamurile a zeci de maşini au fost făcute ţăndări. Mesele şi scaunele teraselor au fost şi ele distruse. Multe râuri şi-au ieşit din matcă în Piemont. Acolo pompierii au intervenit pentru salvarea unei turme de capre şi oi. La Roma, vântul a bătut cu 100 de kilometri pe oră şi a smuls copacii din rădăcini. Zeci de străzi au fost blocate, iar doi oameni au fost răniţi. În sud este încă alertă de incendii.

Florida se pregăteşte de uraganul Idalia

Ploile au făcut prăpăd şi în Slovenia. Nordul ţării se află sub cod roşu, iar riscul unor alunecări de teren este ridicat. Inclusiv Minsterul român al Afacerilor Externe a emis o atenţioanare de călătorie. În Grecia, incendiile din zona Alexandroupolis au intrat în ziua 11. Iar pădurea Dadia, unul dintre cele mai importante ecosisteme ale ţării, a fost pierdută pentru totdeauna. O imagine din satelit arată proporţia dezastrului. În Atena, localnicii au pus mână de la mână şi au angajat o companie care supraveghează vegetaţia cu ajutorul dronelor.

Florida se pregăteşte în schimb de uraganul Idalia. Acolo a fost declarată stare de urgenţă în 46 de comitate. "Va fi un uragan major, probabil categoria a treia. Dacă sunteţi în regiunile care vor fi inundate şi vi se spune că trebuie să evacuaţi, mai aveţi încă timp. dar trebuie să plecaţi acum", a declarat Ron DeSantis, guvernatorul Floridei. Guvernatorul statului Carolina de Nord a declarat şi el stare de urgenţă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Stiri externe » Italia, devastată de furtuni: pompierii, chemaţi la peste 100 de intervenţii în 24 de ore. Probleme sunt şi în Slovenia, iar în Grecia au reînceput incendiile