Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Jurnalistă CNN, în haine musulmane la Kabul: "Talibanii mi-au spus să mă dau la o parte pentru că sunt femeie"

Îmbrăcată în haine musulmane negre, mai stricte, și cu capul acoperit complet, o jurnalistă CNN, aflată în Kabul, a povestit cum talibanii i-au spus să se dea la o parte pentru că este o femeie. Jurnalista Clarissa Ward a explicat ulterior pe Twitter că și înainte de venirea talibanilor a purtat văl pe cap în stradă la Kabul, deși nu avea părul complet acoperit și nu avea pe ea abaya, o rochie tradițională musulmană, de culoare neagră.

de Redactia Observator

la 17.08.2021 , 18:26

Clarissa Ward, de la CNN, a descris viața din capitala Afganistanului, Kabul, în timp ce luptătorii talibani roiesc pe străzi. Insurgenții au intrat în palatul prezidențial al orașului după ce fostul președinte Ashraf Ghani a fugit din țară. ”Este cu totul bizar”, așa descrie jurnalista CNN viața din Afganistanul talibanilor

”Imediat ce ieșim din bază, ne dăm seama cine deține controlul. Luptătorii talibani au inundat capitala. Zâmbitori și victorioși au cucerit orașul cu 6 milioane de oameni în doar câteva ore fără a trage cu arma. Aceasta stee o scenă pe care nu am crezut că o voi  vedea vreodată. Zeci de luptători talibani lângă Ambasada Americană. Unii au arme americane și ne spun că sunt aici pentru a păstra legea și ordinea. Au și un mesaj pentru americani: ”Americanii au stat destul în Afganistan, e timpul să plece. Au pierdut suficiente vieți și foarte mulți bani”. Localnicii vin la ei să se pozeze.” relatează jurnalista.

La un moment dat talibanii cântă Allah Akbar (n.r.Dumnezeu e mare) și Moarte Americii. ”Cântă ”moarte Americii”, dar sunt prietenoși. Este complet bizar” mărturisește jurnalista vizibil surprinsă.

Articolul continuă după reclamă

”La palatul prezindețial, talibanii păzesc acum poarta. Spun că sunt aici pentru a umple golul de putere lăsat de fuga președintelui. Dar spiritul de prietenie nu este chiar așa mare iar prezența mea în zonă începe să creeze tensiune. Mi-au spus să mă dau la o parte pentru că sunt femeie.” a relatat Clarissa Ward. ”Vrem pace. Ne-am săturat de război nesfârșit” i-a transmis un localnic.

Ward a revenit cu precizări pe Twitter după ce reportajul ei s-a viralizat: ”Am purtat întotdeauna o eșarfă pe cap în stradă în Kabul anterior, deși nu aveam părul complet acoperit și abaya. Deci, există o diferență, dar nu chiar atât de puternică.”

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Jurnalistă CNN, în haine musulmane la Kabul: "Talibanii mi-au spus să mă dau la o parte pentru că sunt femeie"