Kim Jong Un le cere soldaților nord-coreeni să se pregătească de război. Mesaj dur pentru SUA şi Coreea de Sud
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a îndemnat forţele armate ale ţării să-şi concentreze toate eforturile pe realizarea pregătirilor de război, a relatat luni agenţia de presă de stat nord-coreeană KCNA citată de dpa.
- Ce vor românii de la România? Fii parte a campaniei Observator. Spune-ne ce vrei TU de la România printr-un video de 30 de secunde
- De miercuri seară, vremea se schimbă radical în toată ţara. ANM anunţă răcire accentuată, vânt puternic, lapoviță și ninsori
Potrivit KCNA, Kim a calificat peninsula coreeană ca fiind "cel mai mare focar al lumii", într-un discurs adresat vineri unor comandanţi militari la Phenian. Kim Jong Un a acuzat totodată SUA şi Coreea de Sud că au adus tensiunile din peninsulă "în cea mai gravă fază din istorie", a consemnat KCNA.
Kim Jong Un cere armatei nord-coreene să se pregătească de război
Sâmbătă, menţionează dpa, cotidianul Financial Times a relatat, citând surse, că acum Coreea de Nord susţine Rusia în războiul său împotriva Ucrainei nu doar cu soldaţi şi muniţie, ci şi cu artilerie grea.
Potrivit Financial Times, circa 50 de obuziere autopropulsate M1989 Koksan şi aproape 20 de lansatoare de rachete multiple produse în Coreea de Nord au sosit în Rusia în ultimele săptămâni. Recent Departamentul de Stat al SUA a susţinut că mii de soldaţi nord-coreeni luptă activ alături de forţele ruse în regiunea de graniţă din apropiere de Kursk, unde sunt angajate împotriva forţelor ucrainene.
Informaţiile serviciilor de spionaj sud-coreene sugerează că Phenianul a desfăşurat peste 10.000 de soldaţi în Rusia, pe lângă livrarea de muniţie de artilerie forţelor ruse. Creşterea cooperării militare între cele două ţări a fost consolidată de un acord semnat recent ce cuprinde un pact de apărare reciprocă, mai scrie dpa.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰