Video Mai multe cutremure au lovit între ţărmul Mării Negre şi nordul Anatoliei. Cel mai puternic a avut 5,6 pe Richter şi s-a produs la mai puţin de 6 km adâncime
Este alertă în Turcia după ce mai multe cutremure au zguduit ieri numeroase regiuni din ţară! Cel puţin trei seisme au fost resimţite în regiunea Tokat, între ţărmul Mării Negre şi nordul Anatoliei. Cel mai puternic a avut o intensitate de 5,6 pe Richter.
"La faţa locului au fost trimise vehicule de intervenţie şi ambulanţe", a spus ministrului Sănătăţii, Charretin Coca pe reţeaua X. Agenţia locală de ştiri AHI a raportat cinci răniţi în rândul locuitorilor panicaţi, care încercau să îşi părăsească locuinţele. Acest ultim cutremur a fost resimţit în special în marele oraş de coastă Samsun, unde nu au fost raportate victime.
Ministrul de Interne Ali Verlikaya a declarat că "monitorizează situaţia", în timp ce guvernatorul districtului Tokat, unde a fost localizat epicentrul cutremurului, şi o delegaţie de la Afad, agenţia de ajutor guvernamentală turcă, au făcut o vizită la faţa locului.
Noi cutremure au zguduit Turcia, între ţărmul Mării Negre şi nordul Anatoliei. Cel mai puternic, de 5,6 pe Richter
Conform Afad, epicentrul seismului a fost la 5,25 kilometri sub pământ. El a fost urmat de trei replici şi a fost resimţit şi în principalul oraş al regiunii, Sivas. Toate cutremurele şi replicile s-au produs la o adâncime de mai puţin de 6 kilometri, a spus Afad, potrivit Agerpres. În mai multe districte ale regiunii afectate de seisme, guvernanţii au decis să închidă şcolile timp de 24 de ore şi să deschidă centre sportive şi centre instituţionale pentru a le pune la dispoziţie locuitorilor care preferă să îşi părăsească locuinţele. Întreaga regiune este situată pe falia Anatoliei de Nord, o zonă deosebit de activă, considerată ca prezentând un risc major de cutremur.
Reamintim că anul trecut, pe 6 februarie, un cutremur major cu magnitudinea 7,8 a lovit dimineața devreme centrul Turciei și nord-vestul Siriei. Seismul a fost urmat apoi luni la prânz de un alt cutremur devastator, de magnitudine 7,5. Potrivit bilanțului oficial, seismele au provocat moartea a 56.000 de persoane.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰