Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mărturii TERIFIANTE: "Teroriştii erau foarte calmi, tăceau şi trăgeau"

Mărturii cutremurătoare încep să iasă la iveală după infernul de aseară din Paris. Cel puţin 153 de persoane au murit şi peste 200 au fost rănite în şase atacuri teroriste

de Redactia Observator

la 14.11.2015 , 10:50

Foto: HEPTA

Mărturii cutremurătoare încep să iasă la iveală după infernul de aseară din Paris. Cel puţin 153 de persoane au murit şi peste 200 au fost rănite în şase atacuri teroriste

O mărturie a unui reporter supravieţuitor descrie carnagiul din interiorul sălii de concerte. "Teroriştii erau foarte calmi. Au reîncărcat armele de vreo patru ori. Nu spuneau un cuvânt. Tăceau sub măştile negre şi trăgeau", a spus acesta pentru CNN.

The Guardian a vorbit Mark Colclough, un psihoterapeut britanic în vârstă de 43 de ani, care se afla cu un coleg pe Rue de la Fontaine, când a văzut cum un atentator deschide focul într-o cafenea.

Articolul continuă după reclamă

"Era stângaci şi trăgea în rafale de trei sau patru împuşcături. A fost complet intenţionat, rafale profesioniste de trei sau patru împuşcături. A omorât trei sau patru oameni care stăteau pe scaune în fata cafenelei. Am văzut cum au fost împuşcaţi. Au căzut de pe scaune pe pământ. Apoi s-a rotit şi a tras într-o maşină prin geamul şoferului. Apoi l-am văzut cum a mers în cafenea. S-a rotit spre dreapta şi apoi spre stânga şi a deschis focul. Asta a fost momentul când ne-am acoperit. Am auzit un total de poate 15 sau 20 de împuşcături, apoi s-a făcut linişte", a povestit supravieţuitorul, potrivit Realitatea.

Persoanele care au asistat la momentele terifiante petrecute pe străzile din Paris au povestit, pentru presă din Hexagon, cum a decurs unul dintre atacurile simultane. "Am auzit zgomotul împuşcăturilor, 30 de secunde de rafale, a fost interminabil, ar crezut că este un foc de artificii", povesteşte Pierre Montfort, care locuieşte în apropiere de stradă Bichat, unde a avut loc unul dintre atacuri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Mărturii TERIFIANTE: "Teroriştii erau foarte calmi, tăceau şi trăgeau"