Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noua statuie a lui Hristos din Encantado, Brazilia va fi mai înaltă decât cea din Rio. Cât costă și ce va avea în interior

O statuie a lui Iisus Hristos, construită în oraşul brazilian Encantado, va fi avea o înălţime mai mare decât cea a Mântuitorului din Rio de Janeiro. Proiectul urmează să fie finalizat anul acesta, potrivit BBC.

de Redactia Observator

la 12.04.2021 , 10:35

Statuia Hristos Protectorul este ridicată în sudul orașului Encantado și va avea o înălțime de 43 de metri cu tot cu piedestal, făcând-o a treia statuie a lui Iisus din lume, ca înălțime. Săptămâna trecută structurii i s-au adăugat capul și brațele întinse, dar construcția efectivă a început în 2019. Ideea i-a aparținut unui politician local, Adroaldo Conzatti, care a murit însă în martie cu Covid-19.

Statuia are 36 de metri lungime de la o mână la alta mână iar un lift interior îi va duce pe turiști la un punct de observație din regiunea pieptului, la 40 de metri înălțime. Proiectul de 350.000 de dolari este aşteptat să fie finalizat anul acesta. El a fost finanţat prin donaţii făcute de persoane fizice şi companii.

Celebra statuie Hristos Mântuitorul din Rio, care se află în prezent în proces de restaurare, are înălţimea de 38 de metri. Cele mai înalte statui care-l înfățișează pe Iisus sunt Jesus Buntu Burake din Sulawesi (Indonesia) - 52,55 metri şi Hristos Regele din Swiebodzin (Polonia) - 52,5 metri, cu tot cu piedestal. 

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Noua statuie a lui Hristos din Encantado, Brazilia va fi mai înaltă decât cea din Rio. Cât costă și ce va avea în interior