Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O fată de 14 ani a fost ucisă în mod brutal de doi colegi de liceu. Cazul a generat emoție puternică în Franța

Caz șocant în Franța unde moartea unei adolescente de 14 ani a declanșat un val de emoție în rândul opiniei publice și a unui liceu de lângă Paris. Copila a fost lovită și împinsă în râul Sena după ce ar fi suferit o lună și jumătate de hărțuire la scoală, relatează  BFMTV.

de Redactia Observator

la 10.03.2021 , 15:15

O fată de 14 ani a fost ucisă în mod brutal de doi colegi de liceu. Cazul a generat emoție puternică în Franța - www.bfmtv.com

Alisha, o adolescentă de 14 ani, a fost descoperită luni seară înecată în Sena, la Argenteuil, o comună din suburbia Parisului. Câteva ore mai târziu au fost reținuți doi adolescenți de 15 ani, un băiat și prietena lui. Mama băiatului a alertat poliția după ce fiul ei i-ar fi mărturisit că a lovit o fată care apoi a căzut în Sena. Era însoțit de iubita lui în momentul faptei. Amândoi erau agitați și au plecat imediat de acasă, relatează BFMTV.

Toți trei erau elevi la liceul profesional privat Cognacq-Jay. Scenariul investigat de poliției este cel de hărțuire. Drama ar fi început la școală înainte de ultima vacanță. Conducerea liceului a fost informată că printre elevi circulă poze cu Alisha dezbrăcată. Victima ar fi mărturisit atunci că un băiat i-a piratat contul de Snapchat și a distribuit imaginile cu ea goală. Băiatul a fost suspendat de la ore de către conducerea liceului.  A urmat o lună și jumătate de hărțuire pentru Alisha, susține un coleg de clasă. 

Conducerea liceului i-a transmis victimei să meargă la poliție, dar nicio plângere nu a fost făcută în mod oficial în cele din urmă. După ce s-au întors din vacanță, în februarie, între Alisha și prietena băiatului care ar fi distribuit pozele cu ea goală a izbucnit o altercație. Alisha s-a plâns conducerii liceului că prietena băiatului a continuat să publice online pozele cu ea goală. Liceul o suspendă și pe aceasta. 

Articolul continuă după reclamă

Mama victimei a mărturisit că fata ei a fost amenințată cu moartea de cei doi colegi de liceu. De cealaltă parte mama băiatului acuzat de crimă susține că fiul ei nu a mai fost la fel după ce a început relație cu noua lui iubită în septembrie anul trecut și lasă de înțeles că în trecut a avut o relație cu victima - Alisha. O anchetă pentru crimă a fost deschisă de poliția din Cergy.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » O fată de 14 ani a fost ucisă în mod brutal de doi colegi de liceu. Cazul a generat emoție puternică în Franța