O fetiță de 12 ani aproape s-a înecat și este în comă, după ce și-a prins părul în supapa de aspirație a piscinei. Scene de groază în Rimini
O nouă dramă la piscină, în Italia. După ce, joi seară, un băiețel de numai 8 ani a murit după ce a fost tras în scurgerea unuia dintre bazinele complexului Terme di Cretone, la Roma, vineri, o fetiță de 12 ani aproape s-a înecat și se află în comă la spital, după ce și-a prins părul în duza de aspirație a unei piscine din Rimini.
Scenele de groază s-au petrecut, vineri după-amiază, într-o piscină din orașul italian Misano Adriatico, în regiunea Rimini, acolo unde fetița de 12 ani își petrece vacanța cu părinții ei, care locuiesc în Elveția.
Conform primelor investigații ale carabinierilor, în jurul orei 17:00, copila a rămas, preț de câteva minute, cu părul blocat în supapa de aspirație a bazinului. S-a întâmplat chiar sub ochii părinților, care au sărit în ajutorul fetiței, însă nu au putut să o elibereze.
Fetița a ajuns în comă la spital
Potrivit agenției italiene de știri ANSA, personalul piscinei a salvat micuța, oprind sistemul de curățare al piscinei. Același personal a efectuat apoi primele manevre de resuscitare. Chemat la fața locului, echipajul de prim-ajutor a stabilizat copila, care a ajuns în comă la spital. Acum, starea micuței este gravă, însă viața ei nu este pusă în pericol.
- "Tatăl micuțului plângea și țipa!" Băiețel de 8 ani, aspirat mortal în scurgerea unui bazin din Complexul...
- Continuă tragediile pe litoral. Un bucureștean s-a înecat la Costinești, alți doi bărbați sunt dispăruți în...
- "A ridicat mâna şi după nu l-am mai văzut". Un tânăr a murit înecat, azi noapte, la Costinești. Băiatul a...
Incidentul șocant vine la o zi după tragedia din Complexul Terme di Cretone, din Roma, acolo unde un băiețel de 8 ani a murit asiprat în canalul de scurgere al uneia dintre cele trei piscine.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰