Antena Meniu Search
x

Foto O fetiță de un an şi jumătate, primul copil din UK care a primit un dispozitiv cardiac mobil: Este copleșitor

O fetiță de doar un an şi jumătate a devenit primul copil din Marea Britanie căruia i-a fost montat un dispozitiv cardiac portabil. Acest lucru îi permite să petreacă mai mult timp în afara spitalului până la realizarea transplantului.

de Redactia Observator

la 12.06.2021, 20:03

O fetiță de un an şi jumătate, primul copil din UK care a primit un dispozitiv cardiac mobil
O fetiță de un an şi jumătate, primul copil din UK care a primit un dispozitiv cardiac mobil - Newcastle Hospitals via Facebook

Grace Westood s-a născut în noiembrie 2019, iar lupta pentru viață a început încă din primele zile, după ce a fost diagnosticată cu cardiomiopatie dilatată, starea sa de sănătate înrăutățindu-se și mai mult pe parcursul anului trecut. În respectivele momente, părinții au decis că este nevoie de tratament de specialitate și au dus-o pe micuță la un spital din Newcastle, transmite BBC.

S-a descoperit după naștere o problemă ce îi afecta ventriculul stâng, lucru care pentru o săptămână a reprezentat un mister pentru toată lumea. Era atât de slabă încât nu înțelegeam ce se întâmplă cu ea, iar când am ajung la Spitalul de Copii din Birmingham am aflat că are o afecțiune cardiacă” a spus Darren Greenwood, tatăl fetei.

Dispozitivul îi oferă micuței șansa de a părăsi holurile spitalului

Aparatul este asemănat cu o valiză pe două roți şi îi permite fetiței să părăsească spitalul pentru mai mult timp, asta după ce un aparat similar, pe care medicii l-au folosit până acum, nu avea o baterie suficient de puternică încât Grace să poate părăsi patul de spital.

Până la efectuarea transplantului de inimă, familia susţine că este foarte mulțumită de eforturile medicilor și că micuța se simte mai bine, bucurându-se acum de lucrurile din jurul ei, nu doar de rezerva spitalului unde și-a petrecut cea mai bună parte din timp.

"Iubește totul și pe toată lumea. În timp ce trebuie să fim atenți cu ea, încearcă să meargă, este vorbăreață și zâmbește tot timpul", a spus Becci Jones, mama sa. Aceasta a mai adăugat și că simte că situația este ''copleșitoare'', mai ales că fiica lor Grace este primul copil din Marea Britanie care primește un asemenea dispozitiv.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » O fetiță de un an şi jumătate, primul copil din UK care a primit un dispozitiv cardiac mobil: Este copleșitor