Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O nouă formă de ATAC TERORIST? "Este folosită pentru a semăna MOARTE şi distrugere" (VIDEO)

Autorităţile din Israel denunţă o nouă formă de atac terorist, folosită pentru a semăna "moarte şi distrugere".

de Redactia Observator

la 27.11.2016 , 21:21

Autorităţile din Israel denunţă o nouă formă de atac terorist, folosită pentru a semăna "moarte şi distrugere".

Premierul Benjamin Netanyahu a declarat că incendiile de vegetaţie, care ar fi fost provocate potrivit autorităţilor israeliene şi care au devastat ţara, sunt mai rele decât alte tipuri de atacuri teroriste.

El a ameninţat - într-o reuniune specială a cabinetului la Haifa (nord), un oraş dur afectat de aceste incendii - că va lua cele mai aspre măsuri posibile împotriva presupuşilor incendiatori şi va elimina obstacole birocratice pentru a ajuta victimele să-şi reconstuiască locuinţele cât mai rapid posibil.

Articolul continuă după reclamă

Unii miniştri ultraconservatori au acuzat că naţionalişti arabi se află în spatele incendiilor, iar Netanyahu a dat vina pe "teroare".

Doi miniştri de extremă dreapta - al Apărării Avigdor Lieberman şi al Educaţiei Naftali Bennett - au îndemnat la reconstruirea şi extinderea coloniilor israeliene ca reacţie faţă de aceste incendii, în vizite pe care le-au efectuat duminică în zone afectate din Cisiordania.

"Teroriştii focului"

"Avem aici un val de terorism naţionalist din partea «teroriştilor focului» care vor să omoare evrei şi să semene frica şi anxietatea", a declarat Bennett într-o vizită la Halamish. El a propus ca în schimbul fiecărei case arse să se construiască "case mai mari, case mai multe", potrivit presei locale.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Membri ai minorităţii palestiniene din Israel au respins aceste acuzaţii, subliniind că satele lor au fost de asemenea dur afectate.

Poliţia continua să efectueze misiuni de patrulare la Haifa, iar rezidenţii au început să se întoarcă acasă, a anunţat Micky Rosenfeld, un purtător de cuvânt al forţelor de ordine, care a adăugat că nu s-au raportat noi incendii majore.

Incendii de mică amploare au izbucnit sporadic duminică după-amiaza în sudul şi nordul ţării, a precizat el.

În total 35 de persoane - majoritatea din teritoriile palestiniene - au fost arestate de forţe de securitate israeliene ca suspecte de provocarea acestor incendii, de la izbucnirea lor, potrivit postului israelian de radio.

Ministrul Securităţii Publice Gilad Erdan a îndemnat în noaptea de sâmbătă spre duminică la distrugerea caselor celor care sunt găsiţi vinovaţi că au declanşat incendii, în pofida faptului că, potrivit publicaţiei Times of Israel, el a declarat că sinistrul nu este o "intifada a incendierilor".

Netanyahu l-a sunat sâmbătă seara pe preşedintele palestinian Mahmud Abbas, căruia i-a mulţumit pentru că palestinienii au trimis opt vehicule şi 40 de pompieri să ajute Israelul în lupta cu flăcările, a anunţat biroul premierului.

Peste 120 de persoane au fost rănite în aceste incendii de vegetaţie începând de marţi, a anunţat serviciul israelian de urgenţă.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Preferaţi să vă păstraţi economiile în euro?
Observator » Ştiri externe » O nouă formă de ATAC TERORIST? "Este folosită pentru a semăna MOARTE şi distrugere" (VIDEO)