O regiune din Italia îți dă până la 30.000 de euro dacă te muți acolo. Ce condiţii trebuie să îndeplineşti
O regiune din sudul Italiei încearcă să readucă la viață satele afectate de depopulare și oferă până la 30.000 de euro persoanelor dispuse să se mute acolo.
Potrivit unei postări publicate pe contul de Instagram letsgofaraway, inițiativa are loc în Calabria și vizează în special localitățile cu mai puțin de 2.000 de locuitori, unde populația este în scădere de mai mulți ani.
Programul are ca scop atragerea de noi rezidenți, sprijinirea economiei locale și readucerea la viață a comunităților mici din regiune.
Cei interesați trebuie însă să îndeplinească anumite condiții. Potrivit sursei citate, aplicanții trebuie, în general, să aibă sub 40 de ani, să se mute în localitate într-un interval de timp stabilit și fie să deschidă o afacere, fie să accepte un loc de muncă într-un domeniu în care există cerere în regiune.
Sprijinul financiar poate ajunge la 30.000 de euro, iar banii pot fi acordați treptat, nu neapărat într-o singură tranșă.
Prin această inițiativă, autoritățile speră să atragă noi locuitori și să susțină comunitățile din micile sate ale Calabriei.
