O tornadă a măturat sud-estul Franţei. Momentul în care 2 camioane sunt răsturnate de vânt
Este dezastru în Franţa după ce o tornadă a măturat sud-estul ţării. O femeie a fost ucisă de un arbore smuls din rădăcini, iar un bărbat a fost găsit carbonizat, după ce atelierul în care se afla a fost lovit de un fulger.
În sud-estul Franţei, o autostradă a fost închisă, după ce două camioane au fost răsturnate de vântul care a atins la rafală peste 100 de kilometri pe oră. În toată regiunea au fost înregistrate peste 100 de mii fulgere, iar 8 mii de locuinţe au rămas fără curent electric.
Doi morţi în urma furtunii devastatoare
În Saint-Victurnien, în departamentul central Haute-Vienne, o femeie a murit după ce un copac a căzut peste ea joi seara, iar la Dolomieu (în est), un bărbat a fost găsit carbonizat joi târziu, într-un atelier care a luat foc după ce a fost lovit de trăsnet.
Operatorul de reţea Enedis a anunţat vineri că 53.000 de gospodării au rămas fără electricitate, întreruperile afectând în principal regiunile Auvergne-Rhone-Alpes (sud-est) şi Nouvelle-Aquitaine (sud-vest).
Totuşi, vineri serviciul meteorologic Meteo-France a ridicat codul portocaliu de furtuni pentru toate departamentele din sud-estul Franţei afectate anterior, după ce anterior a avertizat cu privire la căderi de grindină de mari dimensiuni şi rafale de vânt în zona cuprinsă între Masivul Central şi Alpi.
