Video O tornadă mortală a lovit statul Missouri. Patru oameni au pierit şi mai mulţi au fost răniţi, după ce iadul s-a dezlănţuit
Patru oameni au murit şi mai mulţi au fost răniţi, după ce o tornadă a făcut prăpăd în statul american Missouri. Vârtejul a lovit la 3 dimineaţa. În doar 15 minute, zeci de case au fost distruse, iar copacii şi stâlpii de electricitate au fost puşi la pământ.
O tornadă mortală a străbătut miercuri dimineaţă sud-estul statului Missouri, lăsând în urmă victime şi distrugeri masive, în timp ce autorităţile au avertizat că în zonă sunt aşteptate şi alte asemenea fenomene extreme, relatează presa americană.
"Există în continuare avertizări de tornadă în zone din Missouri", potrivit agenţiei. "Aveţi mai multe modalităţi de a primi alerte şi căutaţi un adăpost sigur atunci când sunteţi alertaţi", au transmis autorităţile.
Au fost raportate cel puţin 478 de tornade în 25 de state până acum în acest an, ceea ce reprezintă dublul mediei pentru acest moment al anului. Aceste tornade au provocat cel puţin 63 de decese, fără a include decesele de miercuri din sud-estul statului Missouri, potrivit NBC News.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰