Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Papa Francisc, reacție în cazul acuzațiilor aduse papei Ioan Paul al II-lea: "În aceste zile este obiectul unor insinuări jignitoare şi nefondate"

Papa Francisc i-a luat duminică apărarea predecesorului său papa Ioan Paul al II-lea, care a fost acuzat într-un film documentar recent că ar fi ignorat acuzaţii de abuz la adresa unor preoţi pe care i-a transferat pentru a-i proteja, relatează dpa. Suveranul pontif a declarat că papa Ioan Paul al II-lea, născut Karol Wojtyla în Polonia, este "în aceste zile este obiectul unor insinuări jignitoare şi nefondate", transmite Agerpres.

de Redactia Observator

la 17.04.2023 , 15:06

Papa Francisc I şi papa Ioan Paul al II-lea - Profimedia

Liderul Bisericii Catolice a făcut aceste declaraţii duminică în faţa credincioşilor adunaţi în Piaţa Sf. Petru din Roma. Papa Francisc nu a precizat însă la ce acuzaţii a făcut referire.

În luna martie, un film documentar a provocat rumoare în Polonia, în condiţiile în care cardinalul Karol Wojtyla era acuzat că ar fi fost la curent cu cazuri de pedofilie în Biserica Catolică poloneză înainte de a fi ales papă, sub numele de Ioan Paul al II-lea, în 1978.

Fostul Suveran Pontif, în mijlocul unui scandal

Articolul continuă după reclamă

În timp ce era cardinal şi episcop de Cracovia, Karol Wojtyla era la curent cu acte de pedofilie comise de preoţi din dioceza sa pe care i-a transferat de la o parohie la alta pentru a evita scandalul, potrivit autorului anchetei, Michal Gutowski. Unul dintre preoţi a fost trimis de viitorul papă în Austria. În acest caz, cardinalul Wojtyla i-a scris o scrisoare de recomandare cardinalului de Viena Franz Konig, fără a-l informa despre acuzaţiile împotriva preotului.

În cadrul anchetei, Gutowski s-a întâlnit cu victime ale preoţilor pedofili, cu rude ale acestora, precum şi cu foşti angajaţi ai diocezei. Presa din Italia şi cea de la Vatican au făcut însă legătura între declaraţia de duminică a papei Francisc cu afirmaţiile făcute de fratele Emanuelei Orlandi, o adolescentă care a dispărut în urmă cu 40 de ani la Vatican.

Emanuela Orlandi, pe atunci în vârstă de 15 ani şi al cărei tată lucra pentru Vatican, a dispărut după ce a participat la un curs de muzică la Roma în data de 22 iunie 1983. De atunci, dispariţia ei a generat numeroase teorii, niciodată dovedite.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri externe » Papa Francisc, reacție în cazul acuzațiilor aduse papei Ioan Paul al II-lea: "În aceste zile este obiectul unor insinuări jignitoare şi nefondate"