La 24 de ani are un salariu de 4.600 de euro pe lună la stat: "Nu merit atâţia bani"
Jules, un francez de 24 de ani, lucrează la stat şi câştigă 4.600 de euro net pe lună. După ce a terminat studiile la una dintre cele mai prestigioase şcoli de administraţie din Franţa, tânărul vrea acum să revoluţioneze digitalizarea statului cu ajutorul AI, scrie Le Monde.
Primul loc de muncă l-a avut la doar 15 ani, când împărțea pliante publicitare. A lucrat în fiecare vară, pe perioada liceului, pentru salariul minim. În paralel, și-a continuat studiile la o școală specializată în film și televiziune, apoi a dat admitere la Sciences Po, una dintre cele mai cunoscute instituții de învățământ superior din Franța, și a fost acceptat în 2020, după ce obținuse o medie foarte bună la bacalaureat.
Viața de student la Paris nu a fost deloc ușoară
La început a locuit cu o prietenă într-un apartament din nordul capitalei, pentru care plătea 600 de euro pe lună. Părinții îl ajutau cu banii de chirie și îi mai trimiteau 150 de euro pentru cheltuielile zilnice.
Situația s-a complicat când colega de apartament a plecat. Fără suficienți bani ca să păstreze locuința, Jules a acceptat să plătească 500 de euro pe lună pentru o cameră de numai 5 metri pătrați. Chiria era plătită la negru, așa că nu putea cere nici ajutor pentru locuință.
În timpul facultății a început să dea meditații și câștiga aproximativ 600 de euro pe lună. Părinții îl mai ajutau cu 200 - 300 de euro, în funcție de cât avea nevoie.
În anul al treilea a făcut un stagiu la Direcția Interministerială pentru Digitalizare, unde primea 600 de euro lunar. În iunie 2024, a primit o ofertă să rămână în instituție, cu un contract pe perioadă determinată și un salariu de 2.100 de euro net.
Şi-a cumpărat primul apartament înainte de 25 de ani
În paralel cu serviciul a continuat masterul și s-a pregătit pentru admiterea la Institutul Național al Serviciului Public. În ianuarie 2025, a început programul de pregătire de 18 luni, în timpul căruia primea aproximativ 4.300 de euro pe lună, scrie Europa Today.
Cu acest venit, în iulie 2025, și-a cumpărat un apartament cu trei camere în Bagneux, la sud de Paris. Locuința a costat 300.000 de euro, iar Jules a venit cu un avans de 60.000 de euro, folosind toate economiile pe care le avea.
A făcut un credit pe 20 de ani, cu o rată lunară de 1.500 de euro. O parte din bani vin însă de la doi chiriași care locuiesc în două dintre camere și plătesc câte 570 de euro pe lună. Tânărul spune că le-a cerut o chirie sub prețul pieței. "Este primul meu salariu adevărat și câștig deja mai mult decât mama și tata. Am impresia că nu merit atât de mulți bani", mărturisește el
