Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Papa Francisc, vizită istorică în Ungaria. Sute de români călătoresc la Budapesta pentru a-l vedea pe Suveranul Pontif

Papa Francisc este aşteptat mâine în Budapesta într-o vizită istorică ce va dura 3 zile. Principala temă pe care o va aborda Suveranul Pontif este războiul de la graniţele ţării, ca semn al solidarităţii cu poporul ucrainean. Către capitala Ungariei vor pleca şi numeroşi români, cei mai mulţi din vestul ţării, dornici să-l vadă pe Papă şi să asiste la Sfânta Liturghie. 

de Redactia Observator

la 27.04.2023 , 21:02

Vizita este aşteptată cu emoţie de sute de mii de catolici. Papa Francisc ar trebui să aterizeze mâine pe aeroportul internaţional din capitala Ungariei la ora locală 10:00, iar de acolo să se îndrepte direct spre Palatul Sándor unde se va întâlni cu preşedintele Katalin Novak şi cu premierul Viktor Orban. Principalul subiect abordat de şeful Bisericii Catolice va fi războiul din Ucraina. 

Papa Francisc: "Va fi şi o călătorie în centrul Europei, asupra căreia continuă să se abată vânturile îngheţate ale războiului, în timp ce soarta atâtor persoane refugiate pun pe ordinea de zi chestiuni umanitare urgente."

După primirea oficială şi ceremonia de bun venit din piaţeta Palatului Sandor, Papa va susţine primul discurs la o fostă mănăstire carmelită. Ziua şi-o va încheia în Catedrala Sfântul Ştefan cu o întânire cu mai mulţi episcopi, preoţi şi diaconi. Ziua de sâmbătă şi-o va dedica întâlnirilor cu persoane nevoiaşe, dar şi cu refugiaţi ucraineni. 

Vezi și

Măsuri dure de securitate pentru vizita Suveranului Pontif

Pe acelaşi subiect

Alex Prunean, reporter Observator: "Punctul culminant al vizitei va avea loc duminică, aici în piaţa din faţa parlamentului maghiar, unde Suveranul Pontif va săvârşi Sfânta Liturghie. Măsurile de securitate sunt deja extrem de dure şi mai multe străzi din jur au fost inchise, având în vedere că sunt aşteptaţi peste o sută de mii de credincioşi, atât din Ungaria, cât şi din ţările vecine, inclusiv din România." 

Majoritatea credincioşilor români vor veni din Vestul ţării, iar mai multe biserici romano-catolice din Banat au organizat pelerinaje spre Budapesta. 

Csaba Vancsa, preot: "De la noi din diaceză vor fi 90 de persoane, pe lângă acestea mai ştiu de mai multe maşini care vor pleca individual. Cererea a fost mul mai mare decât putem să oferim noi." 

Iulia Pop, reporter Observator: "Tot de la Timişoara pleacă sâmbătă un autocar plin de tineri creştini. Pelerinii îl vor întâlni pe Papa Francisc într-un eveniment special dedicat lor."

Alex Prunean, reporter Observator: "Întâlnirea va avea loc aici, pe cea mai mare arenă sportivă din Ungaria. Suveranul Pontif li se va adresa celor peste 5.000 de elevi şi studenţi de la teologie invitaţi din toată partea de Sud-Est a Europei." 

Papa Francisc a vizitat ultima dată Ungaria în 2021, la Congresul Euharistic, însă doar pentru câteva ore. În urmă cu patru ani, Suveranul Pontif ajungea pentru prima dată în România. Căldura şi simplitatea arătate au bucurat şi inspirat peste jumătate de milion de români la evenimentele pe care le-a susţinut în Bucureşti, Iaşi, Blaj şi Şumuleu Ciuc. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Papa Francisc, vizită istorică în Ungaria. Sute de români călătoresc la Budapesta pentru a-l vedea pe Suveranul Pontif