Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Persoanele care râd pe internet de măsurile anti-COVID riscă închisoarea în Emiratele Arabe Unite

Autorităţile Emiratelor Arabe Unite (EAU) au atenţionat că persoanele care iau în râs măsurile anti-COVID riscă închisoarea, în urma apariţiei pe reţelele sociale a unor fotografii şi înregistrări video ce incită inclusiv la nerespectarea măsurilor de precauţie.

de Redactia Observator

la 11.01.2022 , 16:21

Persoanele care râd pe internet de măsurile anti-COVID riscă închisoarea în Emiratele Arabe Unite Persoanele care râd pe internet de măsurile anti-COVID riscă închisoarea în Emiratele Arabe Unite - Profimedia

Utilizatorii reţelelor sociale ar putea fi pedepsiţi în virtutea noilor legi ce prevăd pedepse de cel puţin doi ani de închisoare şi plata unei amenzi de 200.000 de dirhami (circa 47.000 de euro) pentru publicarea de informaţii false cu privire la pandemie, potrivit parchetului federal, relatează Agerpres, citând AFP.

EAU au introdus restricţii pentru a face faţă noului val cu varianta foarte contagioasă Omicron, care a ridicat numărul de contaminări zilnice la un nivel care nu s-a mai consemnat din martie anul trecut.

Meme-urile și mesajele care ironizează măsurile anti-COVID atrag și 2 ani de închisoare

Articolul continuă după reclamă

Atenţionarea autorităţilor EAU vine după ce "recent au circulat pe reţelele sociale fotografii şi înregistrări video (...) însoţite de comentarii şi de cântece care ironizează măsurile de precauţie şi îndeamnă la nerespectarea lor", a subliniat într-un comunicat procurorul federal pentru situaţii de urgenţă, de criză şi catastrofe. "Prin urmare, le cerem oamenilor să evite aceste comportamente, care sunt pedepsite prin lege", se spune în textul publicat luni.

Pe acelaşi subiect

Testele COVID sunt cerute tot mai mult în ultimele săptămâni în EAU, unde numărul de angajatori care solicită constant rezultate negative la teste PCR creşte presiunea pe centrele de depistare.

Locuitorii capitalei, Abu Dhabi, trebuie să prezinte un test PCR negativ la fiecare două săptămâni, iar teste sunt cerute şi pentru a putea intra în clădirile administraţiilor publice. EAU au interzis călătoriile în străinătate pentru cetăţenii lor care nu şi-au făcut o doză de rapel cu vaccin anti-COVID.

Această ţară găzduieşte în prezent Expoziţia Universală din Dubai, care a atras peste 9 milioane de vizitatori după lansarea ei în octombrie. EAU au înregistrat marţi 2.511 de contaminări cu COVID-19 în 24 de ore.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
L-aţi întrebat pe ChatGPT ce cadou să cumpăraţi de sărbători celor dragi?
Observator » Ştiri externe » Persoanele care râd pe internet de măsurile anti-COVID riscă închisoarea în Emiratele Arabe Unite