Video Peste 240 de migranţi, salvaţi în ultimul ceas de pe Marea Mediterană
Peste 240 de migranţi, între care un nou-născut, au fost salvaţi de pe Marea Mediterană printr-o operaţiune dificilă la care a luat parte şi o navă militară românească.
Migranţii călătoreau spre Italia într-un vas pescăresc, vechi şi supraîncărcat, în condiţiile unei furtuni deosebit de puternice. Vasul se putea scufunda în orice moment iar din cauza vremii nefavorabile, operaţiunea de salvare a durat 16 ore.
O navă a poliţiei române de frontieră, în serviciul agenţiei europene Frontex, a participat la acţiune alături de o vedetă a gărzii de coastă italiene şi de un vas comercial. Dintre migranţii salvaţi, 41 sunt minori, inclusiv un bebeluş născut pe mare, cu doar o zi înainte.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰