Peter Magyar vrea să întoarcă pagina după epoca Orban. Viitorul lider, la Bruxelles: "Nu avem timp de pierdut"

Viitorul lider maghiar, Peter Magyar, a început miercuri, la Bruxelles, discuții cu șefii instituțiilor europene, cu ambiția clară de a îmbunătăți relațiile deteriorate în timpul celor 16 ani de guvernare ai lui Viktor Orban. Potrivit AFP, Magyar încearcă recuperarea miliardelor de euro din fondurile destinate Budapestei și înghețate de UE, scrie News.ro.

de Redactia Observator

la 29.04.2026 , 21:38

Peter Magyar vrea să întoarcă pagina după epoca Orban. Viitorul lider, la Bruxelles: "Nu avem timp de pierdut" Peter Magyar şi Ursula von der Leyen. 29 aprilie 2026 - ProfiMedia

Viitorul prim-ministru de la Budapesta speră să obţină progrese concrete în urma acestor întâlniri, începând cu un plan precis pentru recuperarea miliardelor de euro din fondurile destinate Budapestei şi îngheţate de UE.

"Este o misiune foarte, foarte exigentă", a asigurat bărbatul de 40 de ani, pe Facebook, la sosirea sa la Bruxelles. Într-un videoclip, în care este surprins străbătând cu maşina străzile capitalei belgiene, el s-a declarat totuşi "foarte optimist şi plin de speranţă".

Europenii spun că e "practic ca şi cum Ungaria s-ar alătura din nou ​UE"

Articolul continuă după reclamă

Pe de altă parte, Peter Magyar este întâmpinat la Bruxelles cu braţele larg deschise. "Este practic ca şi cum Ungaria s-ar alătura din nou Uniunii Europene", a declarat pentru AFP europarlamentarul ecologist german Daniel Freund.

Înfrângerea lui Viktor Orban la alegerile din Ungaria din 12 aprilie a provocat o imensă uşurare în cadrul UE, care a fost nevoită să se descurce timp de 16 ani cu un prim-ministru apropiat de Vladimir Putin şi de Donald Trump şi care a blocat o serie de dosare, printre care cel al Ucrainei.

Odată cu victoria zdrobitoare a lui Peter Magyar, Ungaria, membră a UE din 2004, "şi-a reluat drumul european", a salutat Ursula von der Leyen.

Fără să mai aştepte învestirea viitorului lider, prevăzută pentru 9 mai, şefa executivului european l-a întâmpinat miercuri cu zâmbetul pe buze la sediul Comisiei.

"Nu avem timp de pierdut", a subliniat acesta, după ani de relaţii reci între ţara sa şi UE.

Vizita este atent orchestrată, fără conferinţă de presă, semn că ambele părţi doresc cu orice preţ să evite orice ar putea umbri luna de miere. Întâlnit de AFP în apropierea instituţiilor europene, Peter Magyar a refuzat să comenteze progresul negocierilor dintre Budapesta şi Bruxelles.

În ultimele zile, oficialii UE au participat deja la două reuniuni cu echipele viitorului prim-ministru pentru a discuta subiectele cele mai arzătoare, începând cu cele 18 miliarde de euro, fonduri destinate Ungariei şi îngheţate de UE în cadrul diferitelor proceduri iniţiate împotriva politicilor lui Orban, referitoare în special la drepturile persoanelor LGBT+ şi ale solicitanţilor de azil, precum şi la situaţii de conflict de interese.

Bruxelles-ul ar putea debloca rapid fondurile îngheţate

Ca un gest de bunăvoinţă faţă de viitorul lider maghiar şi pentru a-şi asigura sprijinul acestuia într-o serie de dosare, Bruxelles-ul ar putea fi favorabil unei deblocări rapide a acestor fonduri.

Într-un scenariu similar, UE a deblocat miliarde de euro destinate Poloniei încă de la primele semnale date de guvernul prim-ministrului pro-european Donald Tusk, în 2024.

În videoclipul său de miercuri, Peter Magyar menţionează perspectiva unui acord cu Comisia până la sfârşitul lunii mai.

Cu toate acestea, mai mulţi parlamentari îi cer Bruxelles-ului să aştepte adoptarea unor reforme concrete de către Budapesta înainte de a debloca fondurile.

Ce măsuri concrete i se vor cere lui Magyar, care dispune de o majoritate foarte largă în Parlamentul maghiar? Acesta va fi subiectul discuţiilor de miercuri.

Ungaria ar putea abroga legile anti-LGBT+

În declaraţii recente, Peter Magyar s-a angajat să fie un membru loial al UE şi a anunţat, în special, că doreşte ca ţara sa să adere la Parchetul European. De asemenea, ar putea abroga rapid legile anti-LGBT+.

El a anunţat marţi că doreşte să "organizeze o întâlnire" în iunie cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu care Viktor Orban avea relaţii execrabile.

În timpul vizitei sale de miercuri la Bruxelles, viitorul lider maghiar va avea, de asemenea, discuţii cu Antonio Costa, care prezidează Consiliul European, instituţia care reuneşte şefii de stat şi de guvern ai UE.

În era Orban, aceste reuniuni ale liderilor europeni au fost marcate de numeroase incidente - de la "Salut, dictatorule!", cum i-a spus în 2015 Jean-Claude Juncker, pe atunci preşedinte al Comisiei Europene, până la momentul din 2024 în care Viktor Orban a părăsit sala în timp ce omologii săi aprobau deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina..

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Mai reuşiţi să economisiţi din salariu?
Observator » Ştiri externe » Peter Magyar vrea să întoarcă pagina după epoca Orban. Viitorul lider, la Bruxelles: "Nu avem timp de pierdut"