Antena Meniu Search
x

Video Petrecere uriașă în Franța, 1.200 de persoane amendate! Proteste și în Marea Britanie, medicii tratează cu ultimele puteri

Este scandal în Franţa. 2.500 de oameni au participat la o petrecere ilegală de Revelion. Distracţia a fost întreruptă cu greu în această dimineaţă, iar peste 1.200 de oameni au fost amendaţi. Între timp, pandemia nu pleacă nicăieri.

de Redactia Observator

la 02.01.2021, 20:58

Vezi și
  • Marea Britanie ar putea închide toate şcolile, are peste 50.000 de cazuri zilnice
  • Statele Unite ale Americii doboară record după record

Trei zile şi trei nopţi a durat petrecerea din regiunea Bretania, la care au fost prezenţi peste 2500 de invitaţi. Într-o hală, fără măşti sau distanţare, francezi, englezi şi spanioli au început distracţia de miercuri şi voiau să o ţină tot într-un chef până marţi. Poliţia le-a stricat planurile şi a oprit petrecerea cu greu la primele ore ale dimineţii. Revoltaţi, oamenii au incendiat o maşină de poliţie şi au rănit trei agenţi.

Peste 1.200 de participanţi au fost amendaţi cu 135 de euro fiecare, iar cinci dintre ei au fost arestaţi. Între timp, autorităţile înăspresc restricţiile după ce Franţa a ajuns pe locul 5 în lume la numărul de infectări.

Cu o situaţie trasă la indigo, s-au confruntat şi autorităţile din Barcelona. 200 de persoane au fost evacuate de la o petrecere ilegală.

Proteste în Marea Britanie, din cauza restricțiilor dure

În Regatul Unit, britanicii au protestat faţă de restricţii la porţile unui spital din Londra, fără nicio măsură de precauţie. În contextul în care la urgenţe, timpul de aşteptare este de 24 de ore, iar după un an de pandemie, medicii tratează pacienţii cu ultimele puteri. Cercetătorii au cerut închiderea şcolilor pentru a opri valul de infectări.

Megan Smith, medic Londra: Să decidem efectiv cine se califică pentru un ventilator nu e un lucru pentru care am semnat când ne-am angajat. Şi când vine vorba de trauma emoţională a acelor oameni este îngrozitor.

Cred că ianuarie şi februarie vor fi cele mai grele luni prin care vor trece cadrele medicale, în toată cariera lor.

După ce numărul cazurilor a crescut în urma sărbătorilor, Grecia impune din nou carantina de mâine şi închide toate afacerile neesenţiale.

Peste Ocean, în Statele Unite, pandemia face în continuare ravagii, cu peste 20 de milioane de cazuri şi 350.000 de morţi,

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » Petrecere uriașă în Franța, 1.200 de persoane amendate! Proteste și în Marea Britanie, medicii tratează cu ultimele puteri