Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Petro Poroşenko, împiedicat să părăsească Ucraina. Fostul preşedinte a fost oprit la graniţă

Fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, un adversar al actualului şef al statului Volodimir Zelenski, a fost oprit la graniţă şi împiedicat să iasă din ţară. În virtutea legii marţiale impuse de la începutul războiului cu Rusia, oficialii ucraineni au nevoie de o autorizaţie specială pentru a călători în străinătate.

de Redactia Observator

la 01.12.2023 , 18:44

Petro Poroşenko, împiedicat să părăsească Ucraina. Fostul preşedinte a fost oprit la graniţă Petro Poroşenko, împiedicat să părăsească Ucraina. Fostul preşedinte a fost oprit la graniţă - Profimedia

Preşedinte al Ucrainei între anii 2014 şi 2019, Poroşenko conduce în prezent partidul de opoziţie Solidaritatea Europeană, formaţiune care este a doua forţă politică în parlamentul de la Kiev.

Poroşenko încerca să ajungă în Polonia

El a postat pe internet imagini în care s-a filmat singur la un punct de frontieră cu Polonia, afirmând că a fost întors din drum şi că i-au fost reţinute documentele ce atestă că dispune de autorizaţie oficială pentru a părăsi ţara. În virtutea legii marţiale impuse de la începutul războiului cu Rusia, oficialii ucraineni au nevoie de o autorizaţie specială pentru a călători în străinătate, scrie Agerpres.

Articolul continuă după reclamă

Poroşenko mai spune că intenţiona să se deplaseze în Polonia pentru a ajuta negocierile în vederea încetării blocadei transportatorilor rutieri polonezi la graniţa cu Ucraina. În aceeaşi înregistrare el îl acuză pe Zelenski că a ordonat să nu fie lăsat să părăsească ţara.

Pe acelaşi subiect

Vicepreşedintele parlamentului ucrainean, Oleksandr Kornienko, a confirmat că între timp i-a revocat lui Poroşenko autorizaţia de ieşire din ţară, după ce a primit o scrisoare despre care nu a oferit detalii.

Acuzat de înaltă trădare

Justiţia ucraineană l-a acuzat pe Poroşenko de înaltă trădare şi, înainte de invazia rusă, i-a interzis în luna ianuarie anul trecut să părăsească ţara, într-un dosar ce priveşte achiziţii de cărbune de la separatiştii proruşi din estul ţării. El mai este investigat şi în alte dosare de ''corupţie'', pe care aliaţii săi le consideră motivate politic.

Noua dispută privind oprirea lui Poroşenko la graniţă vine în contextul tensiunilor în creştere între guvernul de la Kiev şi opoziţie, cele mai multe pe teme interne precum bugetul sau numirile în funcţii, în timp ce războiul cu Rusia a ajuns în impas după contraofensiva cu rezultate modeste a armatei ucrainene, atmosferă care contrastează cu cea de unitate aproape totală din perioada de început a conflictului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Petro Poroşenko, împiedicat să părăsească Ucraina. Fostul preşedinte a fost oprit la graniţă