Antena Meniu Search
x

Elevii depistați pozitiv cu SARS-CoV-2 pot sta acasă doar 8 zile. Care sunt condițiile și ce avantaje au copiii vaccinați

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat, miercuri, că elevii confirmaţi pozitiv SARS-COV-2 pot reveni la şcoală, începând cu ziua a opta, după efectuarea unui test rapid antigen.

de Redactia Observator

la 01.09.2021, 14:27

Vezi și

"În ceea ce priveşte testarea şi măsurile care se iau atunci când apare un caz pozitiv, fie că este un caz simptomatic care a fost testat în şcoală şi diagnosticat pozitiv, fie că direcţia de sănătate publică sau părintele a anunţat şcoala că unul dintre copii s-a pozitivat, atitudinea este: dacă vorbim de clase la învăţământul preşcolar şi de clasele de la pregătitoare până la clasa a VI-a, inclusiv ca elevii din clasa copilului care a fost diagnosticat pozitiv să continue învăţământul online timp de 14 zile, dar se poate reveni, începând cu ziua a opta, prin testare antigen rapidă, în condiţiile în care rezultatele acestor teste sunt negative", a spus Mihăilă, potrivit Agerpres

Ea a precizat că testarea în ziua a opta se organizează în şcoli de către personalul medical al unităţilor de învăţământ acolo unde este disponibil sau prin mobilizarea echipelor de la direcţiile de sănătate publică, acolo unde personalul este disponibil.

Avantajele elevilor vaccinați

"Pentru părinţii copiilor care refuză testarea în ziua a opta se prelungeşte învăţământul online până în ziua a paisprezecea, moment în care se întorc la şcoală. Pentru copii din clasele a VII-a, a VIII-a şi învăţământul liceal, la apariţia unui caz pozitiv în şcoală există două situaţi: copii care au fost vaccinaţi sau au trecut prin boală în ultimele 180 de zile şi fac dovada în ceea ce priveşte aflarea într-una din cele două situaţii pot continua să înveţe faţă în faţă. Ceilalţi copii trec pe învăţământ online, la fel ca şi în clasele primare şi până la clasa a VI-a, pentru 14 zile, dar cu posibilitatea testării şi revenirii la şcoală începând cu ziua a opta", a arătat ministrul Sănătăţii. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Sanatate » Elevii depistați pozitiv cu SARS-CoV-2 pot sta acasă doar 8 zile. Care sunt condițiile și ce avantaje au copiii vaccinați