Video Probleme în Franța: nu se mai bea vin ca pe vremuri. Defrișări masive în zonele viticole tradiționale
Guvernul din Franţa defrişează 30.000 de hectare de viţă-de-vie pentru că francezii nu mai beau vin autohnton. Autorităţile vor plăti despăgubiri de 120 de milioane de euro proprietarilor de podgorii. Vânzările de vin roşu din supermarketuri au scăzut în primele şase luni cu 9 la sută, iar cele de vin rose cu 6 procente.
Vinul este cel mai important produs agricol al Franţei şi în mod normal Franţa, Spania şi Italia concurează pentru titlul de cel mai mare producător mondial de vin. Însă sectorul se confruntă cu scăderea consumului intern, fenomen care a lovit unele importante pentru producţia de vin, cum este Bordeaux, contribuind la protestele recente ale fermierilor.
Viticultorii din regiunea Bordeaux au acceptat, anul trecut, să defrişeze o suprafaţă de 8.000 de hectare de viţă de vie în 2024, pentru a răspunde la diminuarea consumului. Aceste defrişări, combinate cu pierderile din cauza fenomenului de polenizare deficitară, mucegai şi grindină, ar urma să conducă în acest an la o diminuare a producţiei de vin cu aproape 10%, comparativ cu situaţia din 2023.
În ceea ce priveşte regiunea Champagne, Ministerul francez al Agriculturii se aşteaptă ca producţia de vin să fie cu 16% mai mică decât în 2023, afectată de asemenea de boli, îngheţ şi secetă, transmite Agerpres.
Producătorii de şampanie au anunţat încă din luna iulie că vor reduce numărul de struguri recoltaţi în acest an, după ce vânzările de acest tip de vin au scăzut cu peste 15% în primul semestru al acestui an.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰