Video Proteste în Georgia. Mai mulţi jurnalişti şi manifestanţi, bătuţi de persoane îmbrăcate în negru
Protestele au continuat pentru a zecea zi la rând în capitala Georgiei şi nu au lipsit nici de această dată incidentele. În apropiere de locul unde erau adunaţi manifestanţii, mai multe persoane, printre care şi jurnalişti, au fost bătute de câţiva indivizi îmbrăcaţi în negru. Reporterul şi cameramanul dau vina pe guvern şi spun că ar fi organizat totul pentru a-i face pe protestatari să nu mai participe la demonstraţii. De-a lungul zilei, mai mulţi georgieni au fost atacaţi.
Mii de manifestanţi pro-europeni au mărşăluit sâmbătă spre parlamentul georgian din Tbilisi, dând startul unei a zecea nopţi de proteste la adresa guvernului, acuzat de abandonarea ambiţiilor europene ale ţării şi de fraudarea alegerilor parlamentare în favoarea Rusiei, informează AFP. Poliţia georgiană a folosit din nou gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. Preşedinta georgiană, Salome Zurabişvili, care se află în conflict cu guvernul şi este proeuropeană, a participat sâmbătă seara la ceremoniile de redeschidere a catedralei Notre-Dame din Paris.
Fosta republică sovietică din Caucaz este bulversată de la alegerile din 26 octombrie
Ea a declarat că a avut o „discuţie profundă” cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, şi cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre „alegerile furate” din Georgia şi "represiunea extrem de alarmantă" a demonstraţiilor. "Georgienii au un prieten în Donald Trump", a spus ea. Anterior, ea s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cărui ţară luptă de aproape trei ani împotriva invaziei ruse. Acesta i-a spus că i-a exprimat „sprijinul şi solidaritatea deplină” a Ucrainei, cerându-i „să nu predea ţara lui Putin”.
Fosta republică sovietică din Caucaz este bulversată de la alegerile din 26 octombrie, în care victoria anunţată a partidului de guvernământ Visul Georgian a fost contestată de opoziţia prooccidentală, care a denunţat fraude. Manifestaţiile au luat o nouă amploare săptămâna trecută, ca urmare a deciziei guvernului de a suspenda negocierile privind integrarea în Uniunea Europeană până în 2028. Pe parcursul a nouă nopţi de proteste, marcate de violenţe, manifestanţii s-au adunat în interiorul şi în jurul clădirii parlamentului în faţa poliţiei, care a dispersat majoritatea adunărilor prin forţă. Potrivit autorităţilor, în total 341 de manifestanţi au fost arestaţi de la începutul mişcării. Aproape 150 de ofiţeri de poliţie au fost răniţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰