Video Proteste la Budapesta împotriva planurilor de deschidere a unui campus universitar chinez. ”Guvernul e dispus să facă aproape orice afacere cu Estul”
Un proiect chinez provoacă revoltă în Ungaria. Câteva mii de oameni au ieşit în stradă în Budapesta furioşi că Beijingul va finanţa construcţia unui campus universitar în capitală. Oamenii spun că se simt trădaţi şi acuză guvernul Orban că preferă să facă afaceri cu China sau Rusia în timp ce Occidentului îi întoarce spatele.
"Nu vrem o universitate chineză în Ungaria" este mesajul cu care au ieşit în stradă, la Budapesta, aproximativ 10.000 de oameni. Protestatarii spun că această universitate nu este altceva decât un cal troian prin care China vrea să îşi sporească influenţa în Ungaria şi în Uniunea Europeană.
Protestatar: ”Guvernul se luptă cu Occidentul, dar în acelaşi timp, este dispus să facă aproape orice afacere cu Estul”.
Proiectul Univerităţii Fudan a fost anunţat cu pompă în aprilie de guvernul Orban. Până în 2024, pe un teren de 130 de hectare aflat pe malul Dunării, ar urma să apară cea mai mare universitate chineză din Europa, unde vor putea învăţa 6.000 de studenţi.
Guvernul de la Budapesta s-a împrumutat de 1,5 miliarde de euro de la chinezi
Proiectul este estimat la 1,5 miliarde de euro, bani pe care guvernul Orban i-a împrumutat de la China. Investiţia a fost justificată prin faptul că Universitatea Fudan este printre primele 100 din lume şi studenţi din toată lumea vor veni să studieze la Budapesta.
Bărbat la protest: ”Trăim într-un sistem revoltător. Dar cazul Univerităţii Fudan şi împrumutul chinez sunt dincolo de orice limită”.
Primarul din Budapesta, împotriva proiectului chinez
Protestatarii au de partea lor un aliat important. Primarul liberal al Budapestei şi unul dintre cei văzuţi drept favorit să îi ia locul lui Viktor Orban la şefia Executivului.
Gergely Karacsony, primar Budapesta: ”Vom opri proiectul Fudan. Şi ne vom lua poziţie faţă de orice iniţiativă în care vom vedea că guvernul promovează interesele unei clase privilegiate în faţa voinţei majorităţii”.
Zilele trecute, tot în semn de protest, primarul Budapestei a decis să reboteze străzile din jurul viitoarei univesităţi şi au apărut astfel "Bulevardul Dalai Lama", "Strada martirilor uiguri" şi "Drumul Hongkong liber", o trimitere simbolică la încălcarea drepturilor omului de care China a fost acuzată în repetate rânduri de comunitatea internaţională.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰