Video Regele Charles, atacat cu ouă în timpul unei vizite în oraşul York. Protestatarul a fost reţinut de autorităţi
Un bărbat din Marea Britanie a fost reținut de poliție, după ce încercat să arunce cu ouă în Regele Charles al III-lea şi regina consoartă, Camilla, relatează BBC. A fost auzit strigând: „Țara asta a fost construită pe sângele sclavilor”.
Protestatarul a fost reținut în timp ce mulțimi de oameni s-au adunat la Micklegate Bar, intrarea tradițională regală în oraș, pentru a saluta cuplul regal.
A fost auzit strigând: „Țara asta a fost construită pe sângele sclavilor”, în timp ce era reținut de polițişti.
- Guvernul britanic a anunţat zi de sărbătoare naţională pentru încoronarea regelui Charles al III-lea
- Stella McCartney, copleşită de emoţii la recepţia de la Palatul Buckingham, organizată de Regele...
- Figurina de ceară a Regelui Charles, atacată cu tort de ciocolată. Un nou protest inedit al activiştilor de la...
Alți oameni din mulțime au început să scandeze „Dumnezeu să-l salveze pe rege” și „rușine să-ți fie” către protestatar.
Ouăle nu l-au nimerit pe Rege
Cuplul regal era întâmpinat de liderii orașului când ouăle au fost aruncate.
Totuşi, ouăle nu l-au nimerit pe rege și regina consoartă. Regele Charles a părut neliniștit de situaţie, chiar dacă a continuat să salute mulțimile prezente.
Regele și Regina Camilla vizitează York pentru a dezvălui o statuie a Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a la York Minster, prima care a fost instalată de la moartea ei.
Figurina de ceară a regelui, atacată cu tort
În urmă cu două săptămâni, figurina de ceară a regelui a fost ţinta unui protest al activiştilor de mediu.
Activiștii de la Just Stop Oil au aruncat tort cu ciocolată într-o figurină de ceară a regelui Charles al III-lea, de la Madame Tussauds din Londra. Cei doi protestatari din grupul ecologist au cerut guvernului Regatului Unit să oprească toate licențele noi pentru petrol și gaze.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰