"Roma" şi "The Favourite, preferate pentru gala Oscarurilor
S-a dat startul cursei pentru cele mai importante premii din lumea cinematografiei. Iar "Roma" şi "The Favourite" se prezintă drept favorite pentru gala Oscarurilor care va avea loc peste o lună. Au câte 10 nominalizări fiecare.
S-a dat startul cursei pentru cele mai importante premii din lumea cinematografiei. Iar "Roma" şi "The Favourite" se prezintă drept favorite pentru gala Oscarurilor care va avea loc peste o lună. Au câte 10 nominalizări fiecare. Pentru prima oară în istoria premiilor, în cursa pentru cel mai bun film intră şi o peliculă cu super-eroi. Iar pentru prima dată din 1989, gala nu va avea prezentator. Kevin Hart, opţiunea iniţială a Academiei de Film, s-a retras după ce a fost acuzat de homofobie.
Regie, cea mai bun actriţă în rol principal şi secundar, cel mai bun scenariu original şi cel mai bun film, comedia cu accente dramatice "The Favourite" este fără doar şi poate. favorita Oscarurilor de anul acesta. 10 nominalizări a primit filmul cu Emma Stone, Rachel Weisz şi Olivia Colman în distribuţie. La egalitate cu drama alb-negru a lui Alfonso Cuaron.
Marele învins al galelor anterioare, "A Star is Born" are 8 şanse să îşi ia revanşa după ce a fost nominalizat la cele mai importante categorii inclusiv cel mai bun film. Lady Gaga o va înfrunta pe Glenn Close, ajunsă la a 6 a nominalizare pentru rol principal feminin, în timp ce Bradley Cooper are adversari feroce în Christian Bale şi Rami Malek, revelaţia Globurilor de Aur de anul acesta.
Cu 7 nominalizări, "Black Panther" a devenit primul film cu supereroi intrat vreodată în cursa pentru cel mai bun film.
Excepţională este şi nominalizarea lui Spike Lee pentru "BlacKkKlansman," după ce în 2015 a primit un Oscar onorific. Gala premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰