Antena Meniu Search
x

Curs valutar

S-a căsătorit cu soacra pentru a scăpa de război. Cum a fost prins un ucrainean la graniţa cu Polonia: soţia l-a dat de gol

Război în Ucraina. În încercarea de a scăpa de război, un ucrainean a recurs la un gest extrem. Bărbatul în vârstă de 28 de ani s-a căsătorit cu propria soacră, dar vameşii ucraineni au bănuit că ceva nu e în regulă.

de Redactia Observator

la 09.09.2024 , 18:12

S-a căsătorit cu soacra pentru a scăpa de război. Cum a fost prins un ucrainean la graniţa cu Polonia: soţia l-a dat de gol - focus.ua

Cei doi "soţi" au încercat să treacă graniţa spre Polonia. Luaţi la întrebări de vameşi, dată fiind diferenţa de vârstă, cei doi au jurat că s-au căsătorit din dragoste. Ancheta a scos la iveală că soţia reală a bărbatului, fiica noii sale "soţii", ieşise din Ucraina cu doar o zi înainte.

Cei doi nu erau la prima tentativă de acest gen

"Contrar tuturor anecdotelor, ginerele s-a căsătorit cu soacra sa. Un ucrainean în vârstă de 28 de ani s-a căsătorit cu soacra sa în vârstă de 40 de ani, care are un handicap de grupa I. Potrivit 'tinerilor căsătoriți', ei mergeau la Varșovia pentru a trata vederea femeii", se arată într-un comunicat al autorităţilor ucrainene, citat de publicaţia focus.

Articolul continuă după reclamă

Cei doi nu ar fi la prima tentativă de acest gen. Cu câteva zile înainte încercaseră să treacă graniţa printr-un alt punct de frontieră, folosind aceeaşi poveste. "A fost transmis Poliției Naționale un raport privind depistarea indiciilor unei infracțiuni", se mai arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră din Ucraina.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » S-a căsătorit cu soacra pentru a scăpa de război. Cum a fost prins un ucrainean la graniţa cu Polonia: soţia l-a dat de gol