Scandal monstru la BBC: Prezentator acuzat că a corupt sexual un minor de 17 ani
Concernul media britanic BBC este din nou sub presiune după o serie de acuzaţii conform cărora unul dintre prezentatorii săi vedetă ar fi plătit un tânăr, minor la începutul faptelor, pentru a-i trimite fotografii cu caracter pornografic, transmite luni AFP. Acest prezentator, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a fost suspendat duminică de BBC, informează Agerpres.
Vineri seară, tabloidul The Sun a publicat mărturia unei mame care-l acuza pe prezentatorul vedetă de la BBC, fără a-i preciza numele, că i-ar fi plătit câteva mii de lire sterline copilului său în vârstă pe atunci de 17 ani (fără a se specifica dacă este vorba despre un băiat sau o fată) în schimbul unor fotografii explicite sexual.
Mama l-a acuzat pe prezentator că "a distrus viaţa" copilului său, acum în vârstă 20 de ani, care a devenit în trei ani "o fantomă dependentă de crack". Conform cotidianului, familia victimei a contactat BBC la 19 mai pentru a comunica cele întâmplate, dar prezentatorul şi-a continuat nestingherit activitatea timp de câteva săptămâni.
Prezentatorul BBC i-ar fi cerut victimei să retragă acuzațiile
Luni, The Sun a publicat informaţia că prezentatorul, "unul dintre cele mai mari staruri ale BBC", i-ar fi telefonat de două ori victimei săptămâna trecută, cuprins de panică, pentru a-i solicita să-şi convingă mama să renunţe la acuzaţii.
- ''Sunt un monstru!'' Fetiţă de doar 2 ani, ucisă cu încărcătorul de telefon. Fostul iubit al mamei a răpit-o,...
- Filmul atacului şocant din Germania, unde două turiste au fost bătute, violate şi aruncate în prăpastie. Cum...
- Fetiță de 6 ani, agresată sexual de un adolescent de 18 ani. A ademenit-o într-un loc izolat spunându-i că vor...
Acest caz a făcut vâlvă în presa britanică la sfârşitul săptămânii trecute, context în care, mai multe vedete ale BBC au considerat necesar să iasă public şi să afirme că aceste acuzaţii nu au fost aduse împotriva lor.
Clasa politică britanică s-a implicat la rândul său. Luni, tot pe BBC, ministrul Justiţiei Alex Chalk a pus sub semnul întrebării decizia BBC de a nu-l suspenda pe prezentator imediat după apariţia acestor acuzaţii.
Duminică, la puţin timp după o convorbire telefonică de urgenţă între ministrul Culturii, Lucy Frazer şi directorul general al BBC, Tim Davie, acesta din urmă a anunţat într-un comunicat că "un membru de sex masculin din rândul angajaţilor săi a fost suspendat" şi că grupul media britanic "lucrează cât mai repede posibil pentru a stabili cu exactitate faptele comise".
Duminică seară poliţia londoneză a anunţat că a fost informată de BBC cu privire la acest caz "dar nu a fost făcută nicio sesizare şi nu au fost aduse acuzaţii formale".
BBC a fost deja lovit de grave scandaluri cu caracter sexual
Dintre acestea amintim scandalul din 2012 cu privire la pedofilul Jimmy Savile, vedetă BBC. Acest scandal a izbucnit la un an după moartea pedofilului. Acest bărbat era un prădător sexual, autorul mai multor violuri şi agresiuni sexuale asupra unor minori timp de mai multe decenii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰